Expoziție de produse handmade pe Cetatea Deva

Duminică, 9 iunie 2019, între orele 11:00-17:00, Cetatea Deva va fi gazda unei expoziții de produse handmade. Creațiile aparțin artistei populare Csinady Camelia Angela din Deva.

Tablouri și decorațiuni unicat pentru toate gusturile dar și alte produse deosebite lucrate manual vor fi expuse la standul amplasat în incinta Bastionului Sud-Estic din fortăreața medievală.

Artista spune că toate creațiile sale sunt o îmbinare de tehnici, idei, materiale, toate combinate într-un mod echilibrat și armonios și realizate cu pasiune.

Tehnicile folosite sunt: modelaj, scrapbooking, powertex, picture și transfer de imagine cu medium-uri, lacuri, paste și patine speciale.

Handmade este o artă ce îmbină talentele unei persoane în crearea unui produs unic și plin de personalitate, lucrat manual.

Produsele handmade sunt speciale. Acestea sunt unicat, sunt create cu dragoste, sunt un rezultat al ideilor şi conceptului unor artizani talentaţi.

Turiștii dar și devenii sunt așteptați să viziteze expoziția handmade care este realizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva și Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva.

Intrarea este liberă!

 

Compartiment Comunicare, Promovare Imagine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *