Expoziția de fotografie digitală „VARIÉTÉ” – la Palatul Magna Curia
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, vă invită să participați miercuri, 8 august 2018, la vernisajul expoziției de pictură intitulată „VARIÉTÉ”, care prezintă lucrări ale artistului Armando Salas Fernandez. Evenimentul va avea loc începând cu ora 12.00, la sediul instituției din Palatul Magna Curia.
„Armando Salas Fernandez este video-tehnician şi designer de profesie. Încă din copilărie a fost fascinat de computere şi tehnologie. Conştient fiind de progresul tehnologic şi de noile metode de realizare şi prelucrare a imaginii el a aprofundat arta digitală, încercând să reliefeze interacţiunea contrastului clar-obscur cu arta digitală și experimentând diverse materiale: acryl, pânză, oglindă”, precizează dr. Diana Pantea, muzeograf în cadrul MCDR Deva.
O parte din lucrările lui Armando Salas Fernandez evidenţiază mici detalii din viaţa de zi cu zi, care prelucrate şi extrase prin prisma percepţiei vizuale creează imagini plastice de o rară frumuseţe. Mesajul transmis prin realizarea acestor lucrări este o critică la adresa societăţii, unde lumea e mereu pe fugă şi, nu are timp să privească mai atent la detalii.
Toate aceste fotografii color realizate la înalt nivel artistic reflectă frământările cotidiene ale artistului, concepţia simplistă a unei realităţi moderniste, tratată în redarea unor detalii de peisaj urban cu suprafeţe plane şi sinuoase, unde umbre şi lumini se împletesc în conturarea unor siluete şi contururi umane, reflexii dezleagă mistere şi clişee cotidiene.
Vă așteptăm!
Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva