Exporturile României au crescut în primele patru luni ale anului
Exporturile au crescut cu 19,9%, în primele patru luni, la 23,966 miliarde euro, iar importurile au crescut cu 18,9%, la 31,026 miliarde euro, faţă de perioada similară a anului trecut, a anunţat miercuri Institutul Naţional de Statistică (INS)
„În perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2021, exporturile FOB au însumat 23.966,4 milioane euro, iar importurile CIF au însumat 31.026,2 milioane euro. În perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2021, exporturile au crescut cu 19,9%, iar importurile au crescut cu 18,9%, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2020. Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2021 a fost de 7.059,8 milioane euro, mai mare cu 957,5 milioane euro decât cel înregistrat în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2020”, a informat INS.
În luna aprilie 2021, exporturile FOB au însumat 6,248 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 7,977 miliarde euro, rezultând un deficit de 1,728 miliarde euro. Faţă de luna aprilie 2020, exporturile din luna aprilie 2021 au crescut cu 113,2%, iar importurile au crescut cu 74,6%.
În perioada ianuarie- aprilie, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (49,1% la export şi 36,8% la import) şi alte produse manufacturate (29,9% la export şi 29,8% la import).
Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în primele patru luni a fost de 6,159 miliarde euro la exporturi şi de 8,193 miliarde euro la importuri, reprezentând 25,7% din total exporturi şi 26,4% din total importuri.
Soldul balanţei comerciale FOB/CIF se calculează pe baza valorii exportului FOB şi a importului CIF, ca diferenţă între acestea. Soldul negativ al balanţei comerciale se numeşte deficit, iar cel pozitiv se numeşte excedent.
Preţul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord. Preţul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă preţul la frontiera ţării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costul asigurării şi transportului internaţional.
news.ro