Exercițiu național de alarmare publică – miercuri, 1 martie 2023!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara aduce la cunoștința cetățenilor că miercuri, 1 martie 2023, între orele 10:00-11:00, se va desfășura un exercițiu național de alarmare publică pentru verificarea funcționării sirenelor de alarmare publică.

Pe timpul exercițiului, va fi transmis unui dintre următoarele semnale acustice de alarmare:

– PREALARMĂ AERIANĂ – 3 sunete a câte 32 de secunde, cu pauză de 12 secunde între ele;

– ALARMĂ AERIANĂ – 15 sunete a câte 4 secunde, cu pauză de 4 secunde între ele;

– ALARMĂ LA DEZASTRE – 5 sunete a câte 16 secunde, cu pauză de 10 secunde între ele;

– ÎNCETAREA ALARMEI – un sunet continuu de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute.

 

Populația este rugată să nu intre în panică! ESTE UN EXERCIȚIU!

 

MĂSURI ŞI REGULI DE COMPORTARE LA RECEPŢIONAREA SEMNALELOR DE ALARMARE, ÎN SITUAŢII DE URGENŢĂ

 

„ALARMĂ AERIANĂ”

  1. Pentru cei ce se găsesc la locul de muncă:

– să execute măsurile prevăzute la acest semnal, cu ocazia instruirii pe linie de protecţie civilă;

– să întrerupă lucrul sau alte preocupări;

– acţionaţi cu calm şi nu produceţi panică;

– se întrerupe iluminatul interior şi exterior (pe timpul întunericului), cu excepţia iluminatului camuflat;

– se ridică masca contra gazelor şi se trece în poziţia „de marş”;

– se ocupă, cât se poate de repede, locul în adăpost;

– conducătorii mijloacelor de transport sunt obligaţi să se oprească imediat, să deschidă uşile, să oprească mijlocul de transport de la sursa electrică şi, în urma pasagerilor, să se grăbească spre cel mai apropiat adăpost;

– să asculte şi să execute măsurile stabilite de CLSU şi Protecţia Civilă.

 

  1. Pentru cei ce se găsesc în localurile publice:

– să asculte cu atenţie comunicatele despre locurile cele mai apropiate de adăpostire şi să se îndrepte către acestea;

– să-şi pună mijloacele de protecţie individuală în stare de pregătire.

 

  1. Pentru cei ce se găsesc acasă:

– se opreşte gazul, se deconectează aparatele electrice şi sursele de iluminat, se stinge focul în sobe;

– se îmbracă copii şi se iau mijloacele individuale de protecţie;

– se anunţă vecinii, dacă nu au auzit semnalul;

– se ia trusa sanitară, documentele de identitate şi rezerva de apă şi alimente şi se intră cât mai repede în locurile de protecţie sau, dacă nu sunt, în adăposturi naturale.

 

  1. Pentru cei pe care semnalul i-a prins pe stradă:

– dacă nu reuşiţi să ocupaţi un adăpost, îndreptaţi-vă spre cea mai apropiată încăpere subterană, trecere subterană, tunel sau colector; în lipsa acestora folosiţi orice şanţ, râpă, groapă, tranşee sau alte adăposturi artificiale.

 

La sate, în afară de măsurile menţionate, vitele să rămână în locuri ermetizate sau în adăposturi naturale (râpe, vâlcele, cariere etc.).

În toate cazurile: „ASCULTAŢI CU ATENŢIE DISPOZIŢIILE ORGANELOR DE ORDINE ŞI DE PROTECŢIE CIVILĂ ŞI EXECUTAŢI-LE NECONDIŢIONAT!”

 

„ALARMĂ LA DEZASTRE”

– deschideţi difuzoarele, aparatele de radio şi televizoarele şi ascultaţi regulile şi măsurile transmise de organele CLSU şi de protecţie civilă;

– pregătiţi rezerva de alimente, apă, medicamente, îmbrăcăminte şi documentele de identitate, adecvată situaţiei ordonate;

– semnalaţi organelor competente, dacă observaţi, urmările dezastrelor;

– nu produceţi panică, nu răspândiţi zvonuri.

 

„ÎNCETAREA ALARMEI”

După comunicarea acestui semnal, populaţia acţionează în concordanţă cu situaţia fiecăruia:

– salariaţii şi elevii se întorc la locurile de muncă sau întrerup lucrul pentru lichidarea urmărilor atacului sau dezastrului;

– populaţia neîncadrată în muncă şi copiii, se întorc acasă şi acţionează în funcţie de comunicările primite;

– se reiau activităţile sociale şi funcţionarea utilităţilor publice.

 

TOATĂ POPULAŢIA TREBUIE SĂ FIE PREGĂTITĂ PENTRU EVENTUALITATEA REPETĂRII ALARMEI ŞI SĂ URMĂREASCĂ, CU ATENŢIE,  COMUNICĂRILE ŞI SEMNALELE ORGANELOR C.L.S.U. ŞI ALE PROTECŢIEI CIVILE!

 

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *