Excelența în educație a fost premiată

Iulia Corici și Ilie Damaris, absolventele de liceu care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat, au fost premiate de Primăria și Consiliul Local al municipiului Petroșani. Cele două adolescente se numără printre cei trei absolvenți de liceu din județul Hunedoara care au obținut media perfectă la examenul maturității.

“Este un moment special. Am premiat două eleve deosebite pe care am vrut să le felicit pentru efortul și rezultatul lor. Am ținut să îi felicit pe părinți și profesori, pentru susținere și pentru modul în care se ocupă de acești copii de excepție. Cu siguranță, cele două adolescente sunt un exemplu pentru toți ceilalți copii din Petroșani și din Valea Jiului. Colegiul Mihai Eminescu este pe locul I în județ în urma examenului de bacalaureat, ceea ce ne bucură foarte mult și demonstrează, încă odată, faptul că în Valea Jiului sunt copii și profesori de excepție. Știu că în spatele acestui rezultat stă o muncă foarte laborioasă și seriozitate, în primul rând, din partea celor două adolescente. Acest 10 nu este o întâmplare, este rezultatul muncii pe parcursul celor 4 ani, cel puțin”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Iulia Corici este una din absolventele Colegiului Național Mihai Eminescu din Petroșani care a obținut media 10 la examenul de bacalaureat. Tânăra vrea să urmeze cursurile Politehnicii din București, specializarea automatică.

“Aș vrea să le mulțumesc domnilor profesori și familiei mele pentru tot suportul și nu în ultimul rând prietenilor care se simt foarte mândri de mine. Cu siguranță, fără ei nu aș fi reușit. Bineînțeles, munca de peste ani s-a materializat într-un rezultat foarte frumos și va rămâne un moment de neuitat”, a spus Iulia Corici.

Ilie Damaris a obținut media perfectă după ce a depus contestație la disciplina limba și literatura română. Inițial a obținut nota 9,85 la limba și literatura română. După contestație a avut nota maximă. Vrea să devină medic.

“Le mulțumesc părinților pentru susținerea pe care mi-au acordat-o încă din primii ani de viață, aș vrea să le mulțumesc  si profesorilor. Fără ei acest rezultat nu ar fi fost posibil. La română mi se pare că profesorii corectori sunt foarte subiectivi și am decis să depun contestație. Am avut emoții pentru că știam că pot să iau 10, dar exista și riscul să îmi scadă nota”, a spus emoționată, Damaris Ilie.

Părinții celor două tinere au fost vizibil emoționați. Cu lacrimi în ochi și glas răgușit, Sorin Corici, tatăl Iuliei Corici abia a reușit să spună câteva cuvinte.

“Aș vrea să le felicit pe cele două fete pentru rezultatele excepționale pe care le-au obținut la examenul de bacalaureat. Nu este o surpriză pentru că cele două, au fost modele pentru colegii lor, iar Iulia este un copil excepțional. Vreau să le mulțumesc și dascălilor pentru că s-au ocupat de fiica mea”, a spus vizibil emoționat, Sorin Corici, tatăl Iuliei Corici

Parteneriatul de succes a fost completat de dascăli, cei care le-au îndrumat pe cele două tinere în parcursul educațional.

“Pentru mine nu este o supriză faptul că Iulia a luat nota 10. Este una dintre elevele serioase, s-a pregătit intens. Îmi aduc aminte că am întrebat-o, în timpul semestrului, de ce este așa stresată șI mi-a spus că este puțin obosită. Este de înțeles, pentru că un astfel de rezultat se obține prin muncă și oboseală”, a spus Elena Humel, profesor de limba și literatura română.

“Aceste adolescente sunt cele care reprezintă Colegiul Național Mihai Eminescu și pentru asta le mulțumesc fetelor. Ele sunt, în mod remarcabil, figuri emblematice ale Colegiului. Noi, profesorii, le mulțumim părinților, pentru că ei sunt primii mentori, ai acestor copile și le mulțumim că le-au îndrumat pașii și ne-au devenit parteneri și parte integrantă din procesul de formare al acestor copile”, a spus Ramona Ludinașiu, profesor de limba și literature română.

La nivelul județului s-au înregistrat la examenul de bacalaureat trei medii de 10.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *