Examenele de Evaluare Naţională vor fi susținute cu prezență fizică
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, oferă garanţii că examenele de Evaluare Naţională, pe care îl susţin absolvenţii de clasa a opta, şi de Bacalaureat se vor susţine anul viitor la fel ca şi anul acesta, cu prezenţă fizică. Ministrul afirmă că îşi doreşte ca tezele semestriale pe care le susţin elevii să nu mai fie suspendate, anul acesta.
Examenul de evaluare naţională se va susţine exact la fel cum s-a susţinut şi în vara aceasta, după acelaşi tipic, pe modelul testelor PISA. De asemenea cu prezenţă fizică examenul de Bacalaureat, exact la fel. Vă garantez că vor fi susţinute indiferent de condiţii, cu prezenţă fizică”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, marţi seară, la Digi 24.
Ministrul Educaţiei s-a declarat, de asemenea, în favoarea susţinerii tezelor semestriale pe care le dau elevii şi care anul trecut au fost suspendate.
„Tezele nu au fost anulate în acest an, chiar şi în această situaţie în care avem o creştere accentuată a ratei de infectare. Ne menţinem dorinţa de a avea şcolile cât mai aproape de normal, inclusiv din perspectiva tezelor. Dorin ca ele să fie susţinute, dorim ca ele să fie relevante, dorim ca ele să fie susţinute cu prezenţă fizică pentru a fi relevante, pentru a nu mai avea acele rezultate complet deformate”, a mai declarat Sorin Cîmpeanu.
news.ro