Piaţa de echipamente electronice recondiţionate ar putea creşte anul acesta cu peste 25%

Magazinul online evoMAG a anunţat miercuri că estimează pentru anul acesta o creştere de peste 25% a pieţei locale de echipamente electronice recondiţionate (refurbished), de la circa 50 milioane anul trecut.

”Motivele principale pentru creşterea vânzărilor de astfel de produse ţin de preţul mai mic de achiziţie, în unele cazuri, cu până la jumătate faţă de echipamentele noi, dar şi de performanţele pe care le au aceste echipamente, care, cu toate că sunt mai vechi, au configuraţii de actualitate, apropiate celor de ultimă generaţie”, arată compania într-un comunicat.

Cele mai cumpărate produse din categoria de electronice recondiţionate de la evoMAG sunt laptopurile, cu o pondere de 68% în vânzări, calculatoarele / sistemele PC, cu 20% pondere în vânzările de electronice refurbished, şi imprimantele / multifuncţionalele, cu 10% pondere.

Astfel, spre exemplu, un laptop recondiţionat poate costa de la 699 de lei, în timp ce imprimantele multifuncţionale refurbished (laser) sunt mai ieftine cu 52%.

„În ultimul an, ne-am dublat vânzările în categoria de echipamente electronice recondiţionate. Tot mai mulţi clienţi au conştientizat avantajele produselor refurbished, cu atât mai mult cu cât, în ultimii ani, inovaţia tehnologică nu a mai pus accent atât de mult pe puterea de calcul, ci pe reducerea dimensiunilor produselor şi pe eficienţa energetică a acestora”, spune directorul general al evoMAG, Mihai Pătraşcu.

Produsele refurbished sunt echipamente IT profesionale ce au fost utilizate în mediul de afaceri european şi care, prin diferite programe de leasing, se întorc la producător şi sunt vândute ulterior ca echipamente electronice recondiţionate. Producătorii care oferă aceste echipamente sunt Dell, HP, Lenovo, Fujitsu, Lexmark, Brother, Samsung, HP şi alţii.

Produsele refurbished sunt curăţate de praf şi de urme de utilizare, beneficiază de verificarea fiecărei componente, eventual de înlocuirea unor piese, dacă este cazul, apoi sunt testate pentru a fi funcţionale 100%, în conformitate cu produsul original, potrivit companiei.

”Echipamentele electronice recondiţionate reprezintă o soluţie bună atât pentru firmele care vor să reducă din costuri, cât şi pentru cele care vor să investească în sisteme puţin mai vechi, dar care rulează foarte bine majoritatea aplicaţiilor noi. Totodată, electronicele refurbished sunt achiziţionate din ce în ce mai mult şi de utilizatorii individuali care conştientizează aceste avantaje”, spun reprezentanţii evoMAG.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *