Evoluţia restructurărilor şi insolvenţelor din primul semestru al anului 2023, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut

CITR, liderul pieţei de insolvenţă şi restructurare din România, analizează evoluţia restructurărilor şi insolvenţelor din primul semestru al anului 2023, iar rezultatele arată un interes crescut al mediului de business pentru noile produse de restructurare, cu 30 proiecte de concordat preventiv, dintre care două sunt deja omologate de către instanţă. Numărul companiilor intrate în insolvenţă scade cu 6,2%, la 3.290, faţă de 3.510 în aceeaşi perioadă a anului trecut. În acelaşi timp, în rândul companiilor de impact, numărul celor intrate în insolvenţă creşte uşor: 35, faţă de cele 32 din primele şase luni ale anului 2022.

„În ultimele şase luni, am simţit presiune asupra companiilor care trebuie să facă faţă unui cost de finanţare mai mare sau incapacităţii de a plăti datorii amânate foarte mult timp şi care s-au obişnuit cu paradigma aceasta. Interesul crescut al antreprenorilor pentru noile mecanisme de restructurare este tot mai vizibil. 30 proiecte de concordat preventiv nu pare un număr mare, însă pentru economia României este un început de schimbare de mindset. Având în vedere natura confidenţială a procedurilor de restructurare, nu avem vizibilitate asupra tuturor proiectelor deschise, mai ales asupra acordurilor de restructurare, aşadar putem estima că numărul companiilor care apelează la soluţiile restructurării este mai mare.” declară Paul Dieter Cîrlănaru, CEO, CITR.

În primul semestru al acestui an, 30 companii au apelat la măsuri de restructurare prin concordat preventiv, dintre care opt companii de impact, cu active de peste 1 milion de euro, comparativ cu 12 astfel de cereri în întregul an 2022.

Companii în insolvenţă

Raportat la numărul total al insolvenţelor înregistrate în perioada ianuarie-iunie 2023, anume 3.290, companiile de impact, cu active imobilizate de peste 1 milion de euro, reprezintă 1,06%.

Cele mai afectate domenii sunt: construcţiile (449 companii în insolvenţă), transporturi rutiere de mărfuri (248 companii) şi comerţul (177 companii). Pe de altă parte, aceste domenii înregistrează şi cele mai multe companii din economie.

În Bucureşti, 695 de companii au apelat la procedura insolvenţei, dintre care 17 companii de impact, cu active de peste 1 milion de euro. La nivel de judeţe, distribuţia insolvenţelor din primul semestru al anului 2023 aduce Bihorul pe prima poziţie, cu 241 de companii şi 7,33% din totalul insolvenţelor înregistrate. Urmează Cluj, cu 174 de companii şi o pondere de 5,29% din total, şi Constanţa, cu 165 de companii, ceea ce reprezintă5,02% din numărul insolvenţelor înregistrate, la nivel naţional.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *