Euro se apropie de 4,64 lei, cel mai mare nivel din august 2012

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de referinţă de 4,6390 lei/euro, cel mai mare nivel din august 2012 până în prezent, pe fondul accentuării tensiunilor sociale, a anunţului privind creşterea inflaţiei şi a datelor privind creşterea deficitului comercial.

Joi, BNR a afişat un curs de 4,6279 lei/euro.

Nivelul anunţat vineri este cel mai mare din 3 august 2012, când BNR a afişat un curs de 4,6481 lei/euro.

Leul s-a depreciat accelerat pe piaţa interbancară, inclusiv în faţa monedelor din regiune, începând cu a doua parte a zilei de marţi, pe fondul protestelor împotriva măsurilor de modificare a Codului fiscal, măsuri criticate aspru atât de sindicate, cât şi de patronate.

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna octombrie la 2,63%, cel mai înalt nivel din august 2013, când a fost 3,67%, în condiţiile în care carburanţii s-a scumpit cu 3,47% în octombrie faţă de septembrie, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Deficitul comercial al României a fost în august de 1,19 miliarde euro, în creştere cu 29,5% faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut, când a fost 786,8 milioane euro.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a depreciat de la 3,9865 lei la 3,9803 lei.

Cursul francului elveţian a crescut de la 3,9870 lei la 4,0078 lei, cel mai mare nivel din 2 octombrie, când a fost 4,0259 lei.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *