Estimările meteorologice pentru luna aprilie 2023
Meteorologii estimează că, în următoare două săptămâni, temperaturile vor fi uşor mai scăzute faţă de cele normale pentru această perioadă în regiunile intracarpatice şi apropiate de cele obişnuite în rest. Totodată, cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare, în anumite zone.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 2003-2022.
Săptămâna 27.03.2023 – 03.04.2023
Valorile termice vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile intracarpatice, estice, sud-estice, dar mai ales în zona Carpaţilor Occidentali, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile intracarpatice, iar în rest valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale.
Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile estice, sudvestice, dar mai ales în cele sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 10.04.2023 – 17.04.2023
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă, în toate regiunile.
Săptămâna 17.04.2023 – 24.04.2023
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii ţări.
Cantităţile de precipitaţii vor avea o tendinţă excedentară în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zonele montane.