Este în curs de optimizare platforma naţională de programare pentru cea de-a treia doză de vaccin anti-COVID

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat că se încearcă devansarea administrării celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID, precizând că aceasta ar putea începe chiar săptămâna viitoare.

Gheorghiţă a afirmat, marţi, că în prezent este în curs de optimizare platforma naţională de vaccinare.
„În momentul de faţă în România este în curs de optimizare atât platforma naţională de programare pentru cea de-a treia doză, cât şi Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor tocmai pentru a fi pregătiţi în momentul în care demarăm administrarea celei de-a treia doze în România. La acest moment vorbim de administrarea dozei 3 cu vaccin pe bază de ARN Mesager, respectiv Pfizer sau Moderna, pentru scheme de vaccinare care au avut iniţial acest tip de vaccin, fie Pfizer, fie Moderna, iar persoanele care au primit vaccin de la compania AstraZeneca propunerea pe care au abordat-o toate celelalte ţări europene a fost de a administra unul dintre cele două vaccinuri pe bază de ARN Mesager, repet, în completarea vaccinării cu vector viral care a fost folosit la prima schemă”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.
El a precizat că a transmis Ministerului Sănătăţii definierea categoriilor vulnerabile în cazul persoanelor care au nevoie de doza trei.
„Am transmis către Ministerul Sănătăţii, către comisiile de specialitate, definirea acelor categorii vulnerabile de afecţiuni în cazul persoanelor care necesită, pe de o parte, o doză suplimentară de vaccin, practic doza 3 adiţională care va completa în schemele iniţiate pentru prima dată trei doze, iar cei care deja au făcut o primă schemă de vaccinare vor efectua această doză suplimentară, această doză trei, care practic va consolida răspunsul imun. Suplimentar, pe lângă persoanele de peste 65 de ani, aceste categorii de persoane vor fi eligibile şi pentru doza de rapel la cel puţin şase luni de la schema de vaccinare iniţială”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.
El a precizat şi care sunt grupele de afecţiuni care vor beneficia de doza suplimentară.
„Vorbim de pacienţii oncologici, atât pacienţi cu tumori solide, cât şi pacienţii care au afecţiuni oncologice hematologice, care sunt fie în curs de tratament activ, fie trataţi anterior şi, de asemenea, pacienţi care se află în post terapie oncologică, dar care au alte afecţiuni care nu ţin de afecţiunea oncologică, cum ar fi bolile pulmonare, bolile cardiovasculare asociate, diabet, ciroză hepatică şi alte condiţii de imunodepresie”, a transmis Gheorghiţă.
El a menţionat că o altă categorie mare o reprezintă pacienţii post transplant de organe solide sau celule stem hematopoietice cu sau fără patologie asociată.
„O a treia categorie este cea a pacienţilor cu afecţiuni cronice, cum sunt bolile pulmonare cronice, bolile cardiovasculare, bolile cronice hepatice, bolile cronice hematologice cu necesar mare de transfuzii de sânge, bolile cronice renale, pacienţii, de pildă, care sunt în stadiu de predializă sau pacienţii care sunt în curs de dializă intermitentă, bolile cronice endocrinologice şi aici menţionez diabetul zaharat complicat, bolile cronice reumatice din sfera reumatologică, fie autoimune, fie inflamatorii, bolile cronice dermatologice sub tratament imunosupresor, imunomodulator, anumite afecţiuni neurovasculare şi neurovegetative, demenţe, boli psihiatrice în stadiu avansat, bolile congenitale, cum ar fi Sindromul Down”, a mai transmis Valeriu Gheorghiţă.
El a precizat că o patra categorie se referă la pacienţii cu imunodeficienţe moderate sau severe datorate imunodeficienţelor primare.
Gheorghiţă a anunţat că autorităţile intenţionează devansarea termenului pentru administrarea dozei trei.
„Aş vrea să vă mai menţionez faptul că luăm în considerare devansare a termenului anunţat pentru administrarea dozei trei, ştiind că Agenţia Europeană a Medicamentului urmează să se pronunţe pe data de 4 octombrie vizavi de recomandarea de autorizare a dozei trei şi a acelei doze suplimentare, ţinând cont de situaţia epidemiologică actuală, o transmitere accelerată a infecţiei cu Sars-COV-2 la nivel comunitar şi în mod deosebit în rândul personalului medical, ca urmare a faptului că astăzi avem peste 6.700 de cazuri noi identificate, avem aproape 1.000 de pacienţi în secţia de terapie intensivă. Luăm în calcul devansare a acestui termen, în această săptămână are loc o şedinţă de lucru în care vor participa experţi şi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Institutului Naţional de Sănătate Publică, Agenţia Naţională a Medicamentului, evident în cadrul Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor de Vaccinare şi vom decide exact care va fi strategia de urmat”, a declarat Gheorghiţă.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *