Escroacă de 29 de ani prinsă de poliție
Tânără reţinută de poliţişti după ce a încercat (şi chiar a reuşit) să inducă în eroare şi să obţină diferite sume de bani de la persoane din municipiul Deva, sub pretextul că apropiaţi ai acestora ar fi fost implicaţi în evenimente rutiere
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva au reuşit, în urma cercetărilor efectuate, identificarea unei tinere care, apelând la metoda „accidentul”, a încercat (şi a reuşit) să inducă în eroare şi să obţină diferite sume de bani de la persoane din municipiul Deva, sub pretextul că apropiaţi ai acestora ar fi fost implicaţi în evenimente rutiere.
Faptele – două tentative de înşelăciune şi o infracţiune consumată – au fost comise în noaptea de 03/04.01.2018, pe raza municipiului Deva. Din fericire, două dintre persoanele cărora li s-au solicitat telefonic sume de bani au fost vigilente şi au apelat la timp la sprijinul Poliţiei, dându-şi seama că ar putea deveni victime ale unor infracţiuni de înşelăciune. Nu la fel de vigilentă a fost, însă, o femeie în vârstă de 64 de ani, din municipiul Deva. Aceasta, la data de 03.01.2018, i-a dat tinerei identificate de poliţişti 1.500 de euro și 3.000 de lei, după ce a fost apelată de persoane neidentificate, care, sub pretextul că fiul acesteia a fost implicat într-un eveniment rutier, i-au solicitat sumele respective de bani.
În cursul zilei de ieri, poliţiştii au reuşit identificarea unei tinere de 29 ani, față de care s-a luat măsura reținerii pe o durată de 24 ore, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune şi tentativă la înşelăciune.
Tânăra a fost introdusă în Centrul de Reținere si Arestare Preventiv Deva, poliţiştii continuând cercetările pentru stabilirea întregii sale activităţi infracţionale.
Pentru a nu deveni victimă a infracţiunii de înşelăciune comisă prin acest mod de operare, poliţiştii vă recomandă să verificaţi dacă ruda respectivă este într-adevăr rănită sau a fost implicată într-un accident rutier. Trebuie reţinut că nici Poliţia, nici reprezentanţii Parchetului nu reţin telefoanele mobile ale celor implicaţi într-un accident rutier. De asemenea, solicitaţi apelantului date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla ruda şi telefonaţi acolo, pentru confirmare.
În cazul în care sunteţi contactat de persoane necunoscute şi nu reuşiţi să aflaţi dacă informaţiile sunt corecte, solicitaţi o întâlnire directă cu acestea şi apelaţi de urgenţă numărul 112, pentru a cere sprijinul Poliţiei.
Pentru a împiedica „documentarea” infractorilor cu privire la familia dumneavoastră, vă recomandăm să fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact pe reţelele de socializare sau pe stradă, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle informaţii despre familie sau vecini, pentru a le folosi în comiterea unor infracţiuni.
Biroul de presă – IPJ Hunedoara