Sara sărbătorită de „Eroii lumii” – salvatorii Detașamentului de Pompieri din Hunedoara
Sara, o fetiță din Hunedoara, a avut parte de o surpriză inedită, venită din partea salvatorilor din cadrul Detașamentului de Pompieri din Hunedoara la împlinirea a 7 ani. Cu o caschetă pe cap, copila, care admiră foarte tare meseria de pompieri, a fost așteptată pe platoul unității, cu un tort pe care l-a primit chiar de la „Eroii lumii”, prietenii ei, pompierii.
„Pentru Sara, o fetiță din Hunedoara care îi consideră pe pompieri ”Eroii lumii”, dimineața zilei când a împlinit 7 ani a fost una specială.
Împreună cu mama ei, Sara îi vizitează deseori pe pompierii Detașamentului Hunedoara, care i-au devenit adevărați prieteni.
Astăzi, ca de obicei, micuța s-a aflat pe platoul de unde pleacă în misiuni autospecialele de pompieri, dar nu s-a gândit nicio clipă ca întâlnirea obișnuită se va transforma într-una foarte emoționantă.
Cu prilejul zilei ei de naștere, salvatorii i-au pregătit o surpriză „dulce” și i-au urat, din suflet: LA MULȚI ANI, SARA!”, potrivit ISU Hunedoara