Epidemia de gripă, declarată oficial. Numărul total al deceselor a ajuns la 18

Autorităţile sanitare au declarat oficial joi epidemie de gripă declarată, în condiţiile în care numărul total al deceselor a ajuns la 18.

Având în vedere faptul că în această săptămână ( săptămâna 27.01.2020 – 02.02.2020):  s-a înregistrat o creştere foarte mare (de peste 99%) a numărului de îmbolnăviri faţă de nivelul aşteptat (media aritmetică a numărului de cazuri raportate în trei săptămâni anterioare), activitatea gripală a evoluat cu intensitate înaltă, cu extindere naţională, raportându-se un număr aproape dublu de gripe clinice comparativ cu săptămâna precedentă, ratapozitivităţii pentru virus gripal la cazurile testate a fost peste 60% se concluzionează că gripa evoluează epidemic”, a anunţat joi Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Joi au fost confirmat încă două decese provocate d egripă, bilanţul ajungând astfel la 18 persoane.
Este vorba despre o femeie în vârstă de 49 de ani, din judeţul Mureş, având condiţii medicale preexistente, dar nevaccinată anti-gripal, confirmată cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09.
A 18-a victimă este un băieţel în vârstă de 1 an şi 6 luni, din judeţul Neamţ, având condiţii medicale preexistente, dar nevaccinat anti-gripal, confirmat cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09.
Au fost raportate la nivel naţional 7022 cazuri de gripă clinică, răspândite pe  întreg teritoriul ţării, un număr aproape dublu faţă de cele raportate în săptămâna   precedentă (3645) şi faţă de cele raportate în aceeaşi săptămână a anului precedent (3455 cazuri).
 La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă  clinică, IACRS şi pneumonii) a fost de 171.081, cu 17.5% mai mare comparativ cu cel  înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (145.622) şi cu 66.1% mai mare  comparativ cu cel din săptămâna anterioară (102.981).
 Au fost raportate 38 cazuri de Infecţii Respiratorii Acute Severe (SARI),  cu 23 mai multe (de 2,5 ori mai multe) faţă de săptămâna precedentă şi cu 42 mai puţine (de 2 ori mai puţine) faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent.
De la începutul sezonului 2019-2020 au fost inregistrate 18 decese confirmate cu virus gripal, din care 12 tip A, subtip (H1)pdm09, 2 tip A, subtip H3, 2 tip B, 1 coinfecţie de AH3+B si 1 tip A. În sezonul precedent, în perioada similară, au fost înregistrate 94 decese confirmate cu virus gripal (de 5,2 ori mai multe decât in actualul sezon), din care 73 tip A, subtip (H1)pdm09, 10 subtip H3, 10 A nesubtipat şi o coinfecţie de A(H1)pdm09+AH3.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *