Emiterea cardurilor de sănătate, procedură similară cu legislația pentru documentele de identitate

Sunt asigurați care din diferite motive au rămas fără cardurile de sănătate, fie le-au pierdut, fie s-au deteriorat. Aceștia pot obține un nou card de sănătate, însă, timpul de așteptare este ridicat. Conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Hunedoara susține că legislația privind aceste carduri este similară cu legislația pentru documentele de identitate.

”În momentul de față există un astfel de sistem de curierat, dar este pentru cardurile europene de sănătate. Din păcate legislația privind aceste carduri este similară cu legislația pentru documentele de identitate. Este vorba despre foarte multă rigiditate. Trebuie semnat de primire. Încercăm să vedem ce putem face pentru că sunt o serie de măsuri care se încearcă să se impună la nivel național în acestă privință. Mai important decât atât este faptul că este necesară reducerea numărului de documente pe care noi trebuie să le semnăm, în diferite probleme cu care vin oamenii la noi la Casa de Asigurări de Sănătate. Este o procedură foarte complicată și orice medic ar trebui să aibă acces în sistem și să vadă dacă are statutul de asigurat sau nu. Există câteva lucruri la care am putea renunța dacă am avea un sistem integrat care să și funcționeze foarte bine”, a declarat Adrian David președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Hunedoara.

Eliberarea cardului duplicat, în caz de pierdere / furt / deteriorare  se face în baza unei cereri, a  copiei după actul de identitate si a dovezii plății contravalorii cardului, mai exact circa 16 lei. Asiguraţilor care solicită Card duplicat li se eliberează Adeverința de înlocuire a cardului duplicat valabilă 60 de zile.

 

 

Monika BACIU

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *