Elevii şi preşcolarii se întorc astăzi la şcoală; pentru elevii de clasa a XII-a încep şi probele orale ale bacalaureatului
Al doilea semestru al anului şcolar 2017 – 2018 începe luni, iar pentru elevii de clasa a XII-a încep şi probele orale pentru prima sesiune a Bacalaureatului. Preşedintele Federaţiei Spiru Haret Marius Nistor a declarat la RFI că probele orale ale Bacalaureatului, care încep luni, sunt în afara legii, întrucât, potrivit Legii educaţiei, examenul poate fi susţinut doar de absolvenţi, iar la acest moment elevii de clasa a XII – a nu pot fi consideraţi absolvenţi. La rândul său, Ministerul Educaţiei invocă în anunţul privind începerea probelor orale ale Bacalaureatului tocmai o prevedere din Legea educaţiei în baza căreia acestea pot fi susţinute în timpul anului şcolar.
Potrivit ordinului ministrului Educaţiei privind structura acestui an şcolar, primul semestru s-a încheiat în 2 februarie, iar semestrul al doilea începe în 12 februarie şi se va încheia în 15 iunie.
Următoarea vacanţă, cea de primăvară, este programată între 31 martie şi 10 aprilie, iar vacanţa de vară începe în 16 iunie şi se încheie în 9 septembrie.
Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în 25 mai, iar pentru clasa a VIII-a, în 8 iunie.
Luni încep şi probele orale pentru prima sesiune a Bacalaureatului, iar examenele scrise se vor desfăşura începând din 25 iunie, conform calendarului anunţat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2018 începe luni, 12 februarie, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A). Proba va continua în data de 13 februarie şi va fi urmată de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (14 – 15 februarie). În zilele de 16, 19 şi 20 februarie este programată evaluarea competenţelor digitale (proba D), iar în perioada 21-22 februarie se va desfăşura evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C). Prima probă scrisă – Limba si literatura română – Ea) – va avea loc luni, 25 iunie. Proba la Limba si literatura maternă – Eb) este programată marţi, 26 iunie, iar proba Ec) – proba obligatorie a profilului, miercuri, 27 iunie. Ultima probă scrisă – la alegere a profilului şi specializării – proba Ed) – se va desfăşura vineri, 28 iunie. Afişarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie (până la ora 12:00) şi este urmată de depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00). Între 5 şi 8 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie.
Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor desfăşura în intervalul 7 – 24 mai.
Astfel, evaluarea elevilor la finalul clasei a II-a (EN II) va avea loc în perioada 7 – 10 mai. Probele scrise la limba română şi limba maternă sunt programate în 7 mai, fiind urmate a doua zi de testele de citire la cele două discipline. Proba de matematică este prevăzută pentru data de 9 mai, în timp ce proba de limbă română (scris şi citit) pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale se va desfăşura în data de 10 mai. Evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a) are următorul calendar: limba română (15 mai), matematică (16 mai) şi limba maternă (17 mai). Elevii claselor a VI-a vor susţine evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele de 23 mai (limbă şi comunicare) şi 24 mai (matematică şi ştiinţele naturii). Conform Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, rezultatele EN II se comunică părinţilor şi sunt folosite pentru elaborarea planurilor individualizate de învăţare ale elevilor. La finalul ciclului primar, rezultatele EN IV sunt utilizate şi pentru diagnoza de sistem la nivelul acestui tip de învăţământ, iar la finalul clasei a VI-a, rezultatele au ca scop elaborarea planurilor individualizate de învăţare ale elevilor şi preorientarea şcolară. De asmenea, se comunică părinţilor.
Evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a va începe mai devreme cu o săptămână în acest an şcolar. Astfel, prima probă scrisă a Evaluării naţionale (Limba şi literatura română) va avea loc în data de 11 iunie, următoarea probă scrisă (Matematică) se va desfăşura în 13 iunie, iar ultima probă (Limba şi literatura maternă) va fi organizată în 14 iunie. Primele rezultate vor fi afişate în 19 iunie (până la ora 12:00), iar în aceeaşi zi pot fi depuse contestaţiile, care vor fi soluţionate în perioada 20 – 22 iunie. Examenul se va încheia sâmbătă, 23 iunie, cu afişarea rezultatelor finale. Anul trecut, Evaluarea Naţională a început în 19 iunie, primele rezultate au fost afişate în 26 iunie, iar rezultatele finale au fost afişate în 30 iunie.
În luna martie, va avea loc simularea probelor scrise ale examenelor naţionale din anul şcolar 2017-2018. Astfel, simularea Evaluării Naţionale pentru elevii de clasa a VIII-a va avea loc în perioada 5-7 martie, iar simularea pentru Bacalaureat va avea loc în perioada 19-22 martie. La simulări sunt aşteptaţi să participe aproape 500.000 de elevi din clasele a VIII-a, a XI-a şi a XII-a.
news.ro