Elevii din Deva vor reprezenta România la Salonul Internațional pentru Tineret Exporecerca de la Barcelona – Spania
Am avut astăzi bucuria să primesc la sediul Primăriei echipa de robotică a Centrului Județean de Excelență Hunedoara, echipă care a ocupat locul II la Concursul Național ROSEF organizat la Universitatea din Suceava în luna octombrie a anului trecut.
Membrii echipei sunt elevii: Sebastian Daniel Petrariu, Sebastian Daniel Mariș, coordonați de prof. ing. Paul Țoța.
Echipa a fost însoțită de directoarea Centrului Județean de Excelență Hunedoara, Vlad Cristina.
În urma unei selecții ulterioare acestui concurs, echipa Centrului Județean de Excelență Hunedoara a fost nominalizată să reprezinte România la Salonul Internațional pentru Tineret Exporecerca de la Barcelona – Spania, care va avea loc în perioada 8-11 martie 2023.
Echipa a proiectat și a construit un robot educațional care poate fi utilizat pentru realizarea de experimente școlare de laborator, de la distanță. Prin intermediul unei aplicații, elevii se pot conecta prin internet la robotul care primește date și efectuează măsurători în timp real. Robotul poate fi adaptat să funcționeze pentru multiple domenii: medical, cercetare, protecția mediului etc.
Elevii nu sunt la prima reușită. Ei au în palmares multiple diplome, medalii și premii la competiții și saloane naționale și internaționale în domeniul roboticii. Ultimul premiu obținut de aceștia a fost medalia de aur la Salonul Internațional Exhibition Inventcor 2022.
Administrația publică locală susține astfel de elevi creativi, care fac performanță și promovează imaginea și numele Devei în întreaga lume.
Îi felicit pentru rezultatele obținute, îi asigur în continuare de tot sprijinul meu și al consilierilor locali și le doresc succes la competiția din Spania!
Nicolae-Florin Oancea
Primarul Municipiului Deva
#SusținemExcelențaÎnEducație