Elevii de la ”Sigismund Toduță” au participat la concursul regional ”Cântec, grai și joc străbun”

În data de 24 noiembrie 2017, la Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” din Timişoara s-a desfășurat cea de-a X-a ediţie a  Festivalului – concurs regional intitulat „Cântec, grai şi joc străbun”, organizat  în colaborare cu Consiliul Judeţean Timiş şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş.

Scopul acestei manifestări artistice este implicarea elevilor în păstrarea şi transmiterea cântecului şi graiului popular, promovarea tinerilor interpreţi de muzică populară.

Concursul doreşte să ofere un cadru de manifestare culturală pentru toţi elevii din învăţământul preuniversitar.

În cadrul competiţiei au participat 130 de concurenți cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani, din judeţele Gorj, Hunedoara, Mehedinţi şi Timiş, care au evoluat în cadrul a  trei secţiuni: recitare în grai, solişti vocali şi solişti instrumentiști .

Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” din Deva a fost reprezentat de un număr de 15 solişti vocali şi instrumentişti, cu toţii fiind distinşi cu premii şi menţiuni, după cum urmează:

Soliști vocali :

Premiul 2: Vanc Alexandra – cls. a VIII-a, Stîngă Roxana şi Petruț Teodora – cls a X-a,  clasa prof. Bianca Iacoboni Zeiconi

Premiul 3: Csoboth Maya şi Jurjiu-Țandrău Gabriel – cls.I, Stăncioi Patricia – cls. a II-a, Țanc Iulia-cls. a X-a, clasa prof. Bianca Iacoboni Zeiconi şi Gavrilă Ecaterina –  cls. a X-a, clasa prof. Loredana Almăşan.

-Solişti instrumentiști:

Premiul 2: Ruszuly Răzvan – cls. a VIII-a, acordeon, clasa prof.Ovidiu Ioan Demea

Premiul 3: Țurcanu Bogdan – cls a VI-a saxofon, Demian Gabriel – cls a VIII-a clarinet, Diniş Valentin – cls. a IX-a  taragot, clasa prof.Ovidiu Ioan Demea, Ivan Andrei – cls a IX-a saxofon, clasa prof. Cristian Neag

Mențiuni: Toma George – cls a VIII-a saxofon, clasa prof.Ovidiu Ioan Demea şi  Petrea Alin – cls. a IX-a, clasa prof. Cristian Neag

              

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *