Elevi hunedoreni în Portugalia: stagiu de pregătire „ideal, dezinvolt și relaxat. Ne gândim să ne mutăm acolo!”
64 de elevi din județele Hunedoara și Caraș-Severin au fost incluși într-un proiect Erasmus+, anunță managerul de proiect, profesoara Irma Kiss, pentru a câștiga perspective în ceea ce privește angajarea pe piața muncii și cariera. Copiii au avut ocazia de a dobândi noi abilități, cunoștințe și competențe cheie corespunzătoare domeniului IT, certificate la nivel european, și incluse în calificare, dar și noi competențe lingvistice și interculturale. Printre ei se numără și un grup de 18 copii, de la Colegiul Național “Iancu de Hunedoara”, din Hunedoara, care s-au bucurat de un stagiu de pregătire și schimb de experiență în Portugalia.
„Una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat!”
„Participarea mea în cadrul proiectului Erasmus a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată, spune unul dintre tinerii beneficiari, hunedoreanul Dragoș Trandafir. Cred că ceea ce am trăit, am experimentat și am învățat în acest proiect constituie o etapă extrem de importantă în formarea mea și a tuturor celorlalți stagiari pe plan social, dar, mai ales, pe plan profesional. Cele trei săptămâni petrecute în Lisabona, au avut stagii atât de diverse și de bine structurate, încât chiar dacă am reușit să ne bucurăm din plin de toate activitățile, timpul a zburat parcă mult prea rapid, lasându-ne cu o melancolie și un dor nebun de oraș, ghizi, profesori și viața de acolo care, din perspectiva noastră, tinde spre perfecțiune. Stagiul de pregătire a fost foarte eficient. Am învățat să creez site-uri web, cu una sau mai multe pagini, folosind limbajul HTML, vectori de design și aplicația Photopea. Am admirat empatia și atenția oferită de profesori și chiar mi-a părut rău să îmi iau la revedere de la ei, în ultima zi în care am lucrat. A fost un stagiu de pregătire ideal, în care învățatul și munca, chiar dacă au fost activități intense, nu au fost stresante, datorită faptului că ni s-a predat într-un mod cât se poate de dezinvolt și relaxat.”
Se gândesc să se mute în Portugalia
Elevii hunedoreni sau bucurat de bălăceala în piscină sau ocean aproape zilnic, au vizitat Lisabona, dar și zone din afara capitalei Portugaliei. Quinta da Regaleira, de lângă centrul istoric Sintra, a fost unul dintre locurile care i-a impresionat cel mai mult. Fântâni antice, cascade minunate, lacuri cu rațe, stejari de plută, dar și vegetația, care este o amestecătură de flori, palmieri, diferite plante exotice și arbori precum castani, stejari și brazi, combinate cu clădiri și monumente vechi, au fost locurile perfecte pentru explorare, la fel ca și Sesimbra, Universitatea Coimbra, Cabo Espichel, orășelul medieval Obidos, stadioanele Benfica și Sporting, muzeele și Catedrala Patriarhală din Lisabona și la biserica Sfântului Antonio, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai portughezilor.
Ei spun că felul în care portughezii trăiesc, i-au impresionat: „Pot spune că modul de a lucra, vizitele și aspectele vieții cotidiene, diferite față de cele din România, m-au impresionat atât de tare, încât m-au făcut să mă gândesc serios să trăiesc în viitor în Lisabona”, adaugă Dragoș Trandafir.”
„Cazarea prin Casa de Educação a fost perfectă, chiar am avut cele mai bune condiții, din toate punctele de vedere. A fost curat, iar mâncarea a fost de nota zece! În plus, cadrele didactice însoțitoare, doamna Irma Kiss și domnul Mihai Iancu, s-au implicat intens. Deci, organizarea acestei vizite în Portugalia a fost una ca pentru o vacanță, doar că am și muncit și am învățat foarte multe lucruri utile în același timp.. Sper din suflet că voi participa la cât mai multe proiecte Erasmus în viitor!”, mai spune tânărul.
Un proiect pentru 4 licee
Proiectul „Oportunități comune de formare profesională și dezvoltare personală în context european”, care a presupus și vizita în Portugalia, include consorțiul CS-HD-ERASMUS+, format din Colegiul Național “C.D. Loga” Caransebeș, Liceul Teoretic “Traian Vuia” din Reșița, Liceul Bănățean Oțelu Roșu și Colegiul Național Iancu de Hunedoara, din Hunedoara. Proiectul este implementat, în perioada 1 octombrie 2020 – ianuarie 2022 și este finanțat prin programul Uniunii Europene pentru domeniile educației, formării, tineretului și sportului ERASMUS+. Potrivit managerului de proiect, profesoara Irma Kiss, grupul ţintă este format din 64 de elevi dintre care: câte 16 de la Liceul Bănățean Oțelu Roșu, Colegiul Național “C.D. Loga”, din Caransebeș, Liceul Teoretic “Traian Vuia”, din Reșița și 18 elevi de clasa X-a, filiera teoretică, profil real, specializarea: matematică-informatică /intensiv informatică, de la Colegiul Național “Iancu de Hunedoara”, din Hunedoara. Partenerii proiectului sunt compania Jelly Code – Rio de Mouro, din Portugalia și Casa da Educação, din Lisabona.
ADA BERARU