Ministrul Educației și ministrul Sportului au discutat despre încurajarea sportului școlar

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi ministrul Sportului, Eduard Novak, s-au întâlnit, marţi, şi au discutat despre implicarea liceelor cu program sportiv şi a cluburilor sportive şcolare în dezvoltarea sportului şcolar.

”În continuarea demersului de susţinere a sportului şcolar, unul dintre pilonii Strategiei Naţionale pentru Sport, Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a avut, astăzi, o întrevedere cu Ministrul Sportului, Eduard Novak, la care a participat şi Domnul Kallos Zoltan, Secretar de stat în Ministerul Educaţiei”, a transmis, amrţi, Ministerul Educaţiei.

Sursa citată a precizat că discuţia a vizat încheierea unui protocol interministerial privind implicarea liceelor cu program sportiv şi a cluburilor sportive şcolare în dezvoltarea sportului şcolar.

De asemenea, s-a discutat despre organizarea Olimpiadei sportului şcolar în parteneriat, Ministerul Educaţiei-Ministerul Sportului, în timpul vacanţelor şcolare.

O altă temă abordată a fost stabilirea unei direcţii de acţiune a cluburilor sportive şcolare, cu accent pe sporturile prioritare.

 

„Sportul şcolar merită să fie susţinut şi încurajat – activitatea fizică este un factor important în dezvoltarea armonioasă a copiilor, contribuie la starea de bine a acestora şi creează contexte de interacţiune, colaborare şi încredere reciprocă”, au mai precizat oficialii Ministerului Educaţiei.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *