Echipamente pentru dotarea cabinetelor medicale școlare
Cabinetele medicale care funcționează în școlile și grădinițele din municipiul Deva vor fi dotate, până la mijlocul lunii decembrie 2021, cu echipamente IT și electrocasnice în valoare totală de aproape 70.000 de lei – ca urmare a modificării baremului de dotare prin Ordinul ministrului Sănătății și ministrului Educației nr. 438/4629/2021 privind asigurarea asistenței medicale a preșcolarilor și elevilor pentru menținerea stării de sănătate a colectivităților și promovarea unui stil de viață sănătos.
Echipamentele IT și electrocasnice vor fi furnizate în baza a trei contracte încheiate de Direcția de Asistență Socială Deva, astfel:
1.Contract de furnizare a 13 laptop-uri și 12 imprimante multifuncționale
Valoarea contractului: 30.614,44 lei (fără TVA)
Durata contractului: până la data de 15 decembrie 2021
Produsele vor fi furnizate de S.C. „It Click & Service” S.R.L. București
2.Contract de furnizare și montare a 13 aparate de aer condiționat
Valoarea contractului: 20.710, 69 lei (fără TVA)
Durata contractului: până la data de 10 decembrie 2021
Produsele vor fi furnizate de S.C. „Autodid Cars” S.R.L. Mediaș, județul Sibiu.
3.Contract de furnizare a 14 frigidere (cu congelator, cu uși separate) și 14 mini frigidere (pentru deșeuri medicale)
Valoarea contractului: 15.820 lei (fără TVA)
Durata contractului: până la data de 10 decembrie 2021
Produsele vor fi furnizate de S.C. „Electro Plus” S.R.L. Sibiu
Potrivit Ordinului nr. 438/4629/2021, instrumentarul și aparatura medicală, materialele sanitare, medicamentele, dezinfectanții, mobilierul, precum și echipamentele IT și electrocasnice prevăzute în baremul de dotare a cabinetelor medicale din unitățile de învățământ preuniversitar trebuie să existe în permanență în dotarea fiecăruia dintre acestea.
În școlile și grădinițele din municipiul Deva funcționează, în prezent, 18 cabinete medicale și de medicină dentară, iar asistența medicală școlară este asigurată de 7 medici și 22 de asistente – angajați ai Direcției de Asistență Socială Deva.
Direcția de Asistență Socială Deva