Echipamente medicale în valoare de 265.000 lei pentru SJU Deva
Consiliul Local al municipiului Deva s-a asociat cu Spitalul Județean de Urgență Deva. 265.000 de lei este suma aprobată de consilierii locali pentru achiziționarea unor echipamente medicale.
“Se aprobă alocarea de la bugetul local al municipiului Deva (…), a sumei de 265.000,00 lei, în vederea dotării cu aparatură medicală respective achiziționarea de echipamente medicale pentru laboratorul de endoscopie digestivă-secția Interne II șI aparatura necesară pentru intervențiile din secția de Ortopedie – sala de operații din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva”, documentele de ședință ale CL Deva.
Spitalul Județean de Urgență Deva a solicitat asocierea cu Consiliul Local Deva.
„Având în vedere că peste 50% dintre pacienții tratați în cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva sunt cetățeni ai municipiului Deva, iar spitalul se confruntă cu o situație deficitară, Spitalul Județean de Urgență Deva (…) solicită încheierea unui contract de asociere între Municipiul Deva prin Consiliul Local al municipiului Deva și Spitalul Județean ed Urgență Deva, în vederea creșterii calități serviciilor medicale la nivelul comunității locale, respectiv achiziționarea de echipamente medicale pentru laboratorul de endoscopie digestivă – secția Interne II și aparatura necesară pentru intervențiile din Secția de Ortopedie – sala de operații”, arată expunerea de motive a proiectului de hotărâre.
Pentru laboratorul de endoscopie digestivă – secția Interne II se va achiziționa un video-colonoscop pentru laboratorul de endoscopie digestivă și două EKG-uri pentru înregistrarea activității cardiace pentru secțiile de Interne I și II și cabinetul de Interne din policlinică. Valoarea echipamentelor medicale este de 150.000 lei.
Secția de ortopedie ar urma să fie dotată cu un motor electric pentru sala de operație (ortopedie) – 75.000,00 lei și un electrocauter pentru sala de operație (ortopedie) – 40.000,00 lei.
Monika BACIU