Echipa RobotX Hunedoara s-a calificat în finala BRD First Tech Challenge România
În perioada 22 – 24 februarie, la Sala de sport a Universităţii de Vest din Timişoara au avut loc calificările din cadrul BRD First Tech Challenge România, cea mai mare competiţie de robotică pentru liceeni din ţara noastră.
În competiţia locală din Timişoara, s-au înscris 29 de echipe din regiunea Timiş.
Echipa RobotX Hunedoara a reușit să obțină o nouă performanță, fiind echipa căpitan a alianței caștigătoare (Winning Alliance Award). Este de remarcat faptul că alianța câștigătoare a fost compusă doar din echipe din județul Hunedoara, RobotX având ca parteneri echipele RobotY Hunedoara și AlphaBit Petroșani!
De asemenea, la finalul competiției, echipa RobotX a reușit să obțină și Inspire Award, cel mai important premiu al competiției. Inspire Award cumulează atât performanțele roboților din teren, cât și caietul tehnic al echipei, amenajarea stand-ului de promovare, interviul cu juriul competiției și spiritul de fair-play manifestat în orice situație.
Pentru RobotX Hunedoara urmează campionatul național de la București, ce va avea loc între 22-24 martie, decisiv pentru calificarea la campionatul mondial, organizat în acest an la Detroit.