Carmen Hărău: „Politica PSD se bazează pe șantaj și împărțire discreționară a resurselor”

Începe să devină tot mai ușor de înțeles motivul pentru care românii și-au pierdut încrederea în instituțiile statului român: în Parlament, în Guvern, în administrația centrală. Una dintre cauzele principale este aceea că programele de guvernare, pline de promisiuni și speranțe devin, imediat după alegeri, documente fără valoare. Mulți dintre politicienii care preiau guvernarea sunt preocupați exclusiv de problemele lor personale, în vreme ce problemele cetățenilor par că nici nu mai există. Dacă analizăm istoria recentă, ultimii doi ani, putem să constatăm că promisiunile mieroase din campania electorală au fost rescrise în trei noi programe de guvernare, în care au fost revizuite mai toate angajamentele. Cât despre termenele de implementare…nici măcar nu se mai face vorbire!

În aceeași logică ofensatoare față de cetățeanul de rând, se desfășoară lupta pentru putere între găștile politice. În interiorul principalului partid de guvernare, agenda este marcată de șantaje, amenințări și împărțeli din banii publici. Șantajul, o faptă nu numai imorală, ci și sancționată de legea penală, a devenit procedeu politic fanion al șefilor PSD. Se șantajează între ei ca să-și apere fotoliile și funcțiile de conducere. Își șantajează partenerii de guvernare, ca să nu piardă puterea. Dar PSD a atins acum apogeul politicii de șantaj, pentru că, de câteva luni, principalii exponenți ai guvernării PSD-ALDE au generat o puternică politică a șantajului în relația cu angajații și pensionarii.

Salariații sunt șantajați și li se promit alte majorări de salarii, numai dacă PSD va mai guverna și după anul 2021! Așadar, salariul nu depinde nicidecum de productivitatea muncii, de evoluția economiei și de rentabilitatea firmei, ci de condiția ca PSD să fie la guvernare! Asta susțin cei din PSD!

Pensionarii sunt și ei șantajați cu majorări ale pensiilor, dacă PSD va rămâne la guvernare și după anul 2021! Este de neacceptat ca pensia, rezultatul muncii de o viață, să fie condiționată de menținerea PSD la guvernare și peste 3 sau 4 ani! Astfel, pentru pensionari nu contează cât de mult sau cât de greu au muncit, ci dacă Liviu Dragnea și Olguța Vasilescu vor continua să conducă, în același mod păgubos, destinele României. Se pretează la șantaj electoral până și pe tema copiilor, promițând  creșteri ale alocației de stat, dacă ei vor câștiga alegerile parlamentare, în anul 2020, dar uită că s-au opus proiectului liberal de majorare a alocațiilor de la 42 la 200 de lei, tot ce au considerat că merită un copil român fiind penibila sumă de 84 lei.

Poate că șantajul și amenințarea dau roade între găștile care se luptă pe viață și pe moarte în PSD, însă în relația cu cetățeanul politica șantajului și a amenințării ar trebui să aibă un efect de bumerang pentru Liviu Dragnea. Împărțelile profund netransparente și discreționare, în folosul clientelei de partid, și nu în folosul cetățenilor, pe care le face șeful PSD din banii publici, ai românilor, direct din biroul său, este un alt exemplu de sfidare la adresa cetățenilor. Hunedorenii, aflați în pragul celei de a treia calamitări sociale aplicate de PSD pe parcursul a 28 de ani, acum  când după mineri, siderurgiști sunt decimați și energeticienii, nu s-au ales cu nimic la ultima împărțeală făcută de dl Dragnea!  În tot acest timp, în care PSD  mimează guvernarea, județul Hunedoara se afundă în subdezvoltare, odată cu toată România!

Așa-zișii răzvrătiți din PSD, cei care au vorbit public despre aceste realități, cei care declară că se simt nemulțumiți de direcția greșită în care este condusă țara, au ocazia să demonstreze că fac politică în folosul cetățenilor, votând împotriva tuturor măsurilor nocive luate de unul dintre cele mai incompetente guverne pe care le-a avut România! Asta dacă demersul lor este, cu adevărat, sincer ci nu doar o bătălie pentru ciolan!

 

Eleonora-Carmen HĂRĂU, Senator PNL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *