E scris în stele – sâmbătă, 19 octombrie 2019

Aspectul astral reprezentativ al acestei zile este descris de opoziţia lui Lunii din semnul celest al Gemenilor cu planeta Jupiter din zodia Săgetătorului. Astrele indică influenţe şi predispoziţii planetare mai puţin prietenoase, aşadar, pentru a minimaliza riscul unor eventuale situaţii cam neplăcute, ar fi indicat să fiţi cât mai temperaţi  şi mai responsabili. Acest unghi astrologic predispune la: risipă, indiferenţă, exces, îngâmfare, lipsă de prevedere, indecizie, necinste şi supraestimare păguboasă a valorii de sine. Soluţia depăşirii acestor situaţiuni agasante şi precare se reduce la dezvoltarea personală a unor virtuţi şi trăsături ce ţin de: loialitate, onestitate, fidelitate, bunăvoinţă, optimism şi sinceritate.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Astrele indică că veţi avea o atitudine ceva mai sentimentală, idealistă şi impresionabilă. Căutaţi să vă echilibraţi şi nu pierdeţi din vedere orientarea pragmatică a zilei. Vă pot parveni şi unele veşti ceva mai puţin bune.

 

TAUR: Puteţi resimţi unele neajunsuri băneşti sau alte limitări de ordin financiar. Nu este o zi bună pentru tranzacţii financiare şi evitaţi, cu orice preţ, să împrumutaţi ori să vă împrumutaţi. Atenţie şi la unele mici incidente.

 

GEMENI: Veţi fi mai visători, idealişti şi destul de schimbători. Este o zi indicată pentru a vă dedica unor chestiuni ce vă oferă plăcere şi satisfacţie. Nu este, sub nici o formă, o zi favorabilă pentru afaceri, întâlniri şi discuţii pragmatice.

 

RAC: Se arată o zi cumva mai agasantă şi obositoare, însă, cu puţin noroc şi mai multă diplomaţie, veţi depăşi mai oricare impediment cotidian. La locul de muncă încercaţi să fiţi mai practici, serioşi şi responsabili.

 

LEU: Puteţi întâmpina unele divergenţe trecătoare în relaţia cu prietenii. Planurile şi aspiraţiile voastre vor cunoaşte anumite întârzieri. În dragoste este necesar să dovediţi o atitudine mai caldă şi mai altruistă faţă de persoana iubită.

 

FECIOARA: Se arată unele complicaţii legate de carieră. Este doar o perioadă nefastă, aşadar nu puneţi la suflet aceste dificultăţi. Nu este un moment oportun pentru a face modificări în cămin sau o ,,revoluţie” în relaţiile familiale.

 

BALANŢA: Dacă aveţi de dat pentru astăzi un vreun test, fiţi ceva mai silitori şi atenţi. Nu este o zi favorabilă pentru călătorii şi discuţii cu persoane de la mare depărtare. Fiţi cât mai sinceri în discurs şi evitaţi orice exagerare.

 

SCORPION: Încercaţi să depăşiţi orice stare de spirit mai schimbătoare. Concentraţi-vă eforturile şi oferiţi un randament cât mai bun pe parcursul zilei. Evitaţi orice cheltuială excesivă, pentru a nu realiza o afacere nerentabilă.

 

SĂGETĂTOR: Relaţia cu persoana iubită poate cunoaşte un pas înapoi. Aşadar, este absolut necesar să căutaţi o conciliere sentimentală. Nu este o zi tocmai indicată pentru afaceri şi negocieri. Domoliţi-vă latura egoistă a personalităţii.

 

CAPRICORN: Astrele nu arată un spor prea bun la locul de muncă. Încercaţi, cum puteţi voi mai bine, să vă achitaţi onorabil de aceste sarcini de job. Puteţi întâmpina  unele ghinioane nemeritate şi unele probleme mărunte de sănătate.

 

VĂRSĂTOR: Ar fi recomandat să oferiţi cât mai multă afecţiune şi tandreţe persoanei dragi. Fiţi ceva mai îngăduitori în relaţia cu membrii mai tineri ai familiei. Nu este o zi cu noroc pentru a obţine beneficii cu ajutorul prietenilor.

 

PEŞTI: Şefii pot avea o atitudine mai puţin favorabilă faţă de voi. Căutaţi, cu sârguinţă, să vă dovediţi valoarea profesională în faţa acestora. Se pot arăta şi unele probleme domestice sau familiale, însă depăşibile.

 

Dragii mei, să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul mereu dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *