E scris în stele – sâmbătă, 19 ianuarie 2019

Aspectul astrologic determinant al zilei este reliefat de conjuncţia lui Mercur cu Pluton sub semnul Capricornului. Această poziţionare astrală este una tăioasă, agresivă şi turbulentă, aducând un marcaj energetic ce conduce la: supărări, extremism, violenţă, fanatism şi manipulare. Este vorba, aşadar, de un aspect astrologic caustic şi distructiv ce necesită un nivel ridicat de conştientizare, implicare şi acţionare, pentru a putea fi evitat ori combătut cu succes, şi a ţine, prin urmare, evenimentele zilei sub un control rezonabil.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: S-ar putea ca reputaţia voastră să fie pătată de unele zvonuri gratuite. Nu este recomandat să intraţi în discuţii conflictuale cu superiorii de la job. Nu luaţi decizii majore în sens profesional.

 

TAUR: Veţi reliefa unele principii şi atitudini mai radicale, extremiste. Vă pot parveni şi unele veşti mai grave de la mare distanţă. Fiţi cu mare grijă la drumuri lungi, existând un risc major de evenimente cam dure.

 

GEMENI: Se poate ivi un risc de incidente, mai ales în chestiuni ce ţin de drumuri, aşadar fiţi cu mai mare băgare de seamă. Nu este o zi favorabilă pentru a vă deschide afectiv. Nu este un moment bun pentru împrumuturi.

 

RAC: În această zi puteţi efectua unele tranzacţii ori alte afaceri care se vor arăta extrem de nefaste. Aveţi grijă şi la probleme cu legea! Evitaţi, cu orice preţ, disensiunile cu persoana iubită.

 

LEU: La locul de muncă se observă unele sarcini destul de agasante. În privinţa sănătăţii fiţi mai atenţi, căutând să vă menajaţi mai consistent. Cei ce au animale de companie se pot aştepta la unele supărări.

 

FECIOARA: În cele ce ţin de sentimente se prezintă un marcaj astral cam nefast. Nu este o zi favorabilă pentru a încerca o aprofundare a relaţiilor afective. Se pot arăta şi unele evenimente mai dificile ce ţin de copii.

 

BALANŢA: Se pot ivi unele stricăciuni legate de casă. Nu este o zi favorabilă explorării propriilor sentimente. În sânul familiei puteţi avea parte de unele discuţii ce relevă un grad relativ înalt de disconfort.

 

SCORPION: Fiţi mai atenţi şi pregătiţi când discutăm de studiu şi examinări. Nu este o zi fastă pentru călătorii. Se mai poate prezenta şi o viciere a judecăţii, cauzată de unele gânduri negative. Fiţi mai sensibili în discurs!

 

SĂGETĂTOR: Puteţi resimţi unele sentimente ce ţin de neputinţă ori incompetenţă. Nu este un moment favorabil pentru treburi ce ţin de bani. Evitaţi orice achiziţie cu caracter important.

 

CAPRICORN: Vă puteţi arată dominaţi de trări şi atitudini maliţioase, manifestând o energie cam întunecată. Încercaţi să depăşiţi orice pornire negativă şi căutaţi să vă potenţaţi calităţile superioare.

 

VĂRSĂTOR: Puteţi prezenta simptomele unei afecţiuni cronice de sănătate. Trăirile interioare ale acestei zile vă vor releva sentimente grele. Duşmanii secreţi vor încerca să vă compromită.

 

PEŞTI: Evenimentele zilei vă pot reteza din aripile idealismului. Fiţi extrem de precauţi în relaţia cu prietenii, deoarece unul dintre aceştia va încerca, într-un mod perfid, să se folosească de voi.

 

Dragii mei, să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul mereu dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *