E scris în stele – sâmbătă, 11 ianuarie 2020
Aspectul astrologic principal al zilei este înfăptuit de opoziţia Lunii din Rac cu Soarele din Capricorn, rezultând fenomenul de Lună Plină – coraborat unei eclipse parțiale a astrului nopții. Acest unghi celest ne vorbeşte de: accese de furie, impulsivitate, orgoliu nestăvilit, aroganţă, egoism, extravaganţă, vanitate, snobism şi lipsă de măsură. Soluţia astrală a temperării deficienţelor zilei stă în dezvoltarea personală a unor calităţi ce ţin de: înţelepciune, răbdare, integritate, corectitudine, bunăvoinţă şi pozitivism. Doar expresia acestor calităţi are, într-adevăr, potenţialul de a limita efectele adverse ale acestei aspectări care indică un ,,război în ceruri”, un conflict ce are urmări, chiar din plin, şi pe Pământ.
Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:
BERBEC: Nu vă planificaţi sau asumaţi treburi casnice pentru această zi, deoarece deznodământul nu va fi unul încântător. Fiţi mai atenţi şi în profesie şi nu intraţi în discuţii mai aprinse cu şeful.
TAUR: Nu vă veţi putea concentra prea bine treburilor ce implică un intens efort mental sau comunicaţional. În concluzie, amânaţi astfel de chestiuni pentru o altă dată mai prielnică. Atenţie şi la călătorii şi examinări!
GEMENI: Din ceea ce prezintă astrele, nu prea vi se arată un spor satisfăcător la bani. Astfel, ar fi deosebit de indicat să adoptaţi o atitudine financiară mai precaută şi chibzuită. Atenţie şi la unele mici incidente!
RAC: Vă veţi arăta mai duri şi încăpăţânaţi. Ar fi de dorit să reflectaţi mai mult şi să arătaţi o atitudine mult mai flexibilă şi înţelegătoare față cei din jur. Mai multă atenţie în cuplu şi în afaceri!
LEU: Starea voastră de sănătate va cunoaşte o oarecare depreciere pentru această zi. Astfel, ar fi indicat să vă menajaţi şi vă ocrotiţi mai serios faţă de aceste probleme. Fiţi ceva mai laborioşi şi productivi la job.
FECIOARA: Raporturile amicale se vor releva cumva mai instabile pentru această zi. Aşadar, dacă se arată dezamăgiri din partea prietenilor fiţi cumva mai conciliaţi cu aceştia. Mai multă atenţie şi la evenimentele din viaţa amoroasă.
BALANŢA: Se pot ivi unele evenimente turbulente în plan profesional. Astfel, fiţi ceva mai atenţi la locul de muncă. În plan familial se pot arăta unele neînţelegeri ori conflicte cu un membru cu autoritate al casei.
SCORPION: Veţi prezenta o stare emoţională cumva mai stresată şi surmenată. Ar fi recomandabil să vă odihniţi şi să vă relaxaţi ceva mai mult. Fiţi mai atenţi la drum sau la discuţii în contradictoriu.
SĂGETĂTOR: Vi se poate releva un oarecare risc de incidente ori accidente. Aşadar, fiţi ceva mai prudenţi şi concentraţi. În plan financiar fiţi mai atenţi şi economi în cheltuieli, dar şi în investiţii.
CAPRICORN: Nu lăsaţi să apară episoade divergente în viaţa voastră de cuplu! La cel mai mic semn de discordie, căutaţi o soluţie amiabilă şi echilibrată. Fiţi mai atenţi şi în afaceri. Încercaţi să vă temperaţi orgoliul!
VĂRSĂTOR: Se pot reliefa unele probleme de sănătate. Încercaţi, astfel, să vă menajaţi cât mai corect starea de sănătate. Evitaţi să vă însinguraţi sau să vă retrageţi de lume. Atenţie mai mare şi la duşmanii secreţi!
PEŞTI: În dragoste vă veţi arăta destul de greu de mulţumit de către persoana iubită. Încercaţi să vă moderaţi şi fiţi mai recunoscători faţa de partener. Mai multă atenţie şi cu prietenii!
Dragii mei, să nu uitaţi că astrele predispun, dar omul dispune!
Andrei SORA