E scris în stele – miercuri, 8 mai 2019

Expresia celestă reprezentativă a zilei este redată de conjuncţia Lunii cu planeta Marte pe zodia Gemenilor. Această aspectare impetuoasă ne vorbeşte de: irascibilitate, agresivitate, imprevizibilitate, impulsivitate şi nesinceritate. Cea mai utilă metodă de echilibrare a acestor tendinţe problematice ale zilei stă în dezvoltarea şi expresia unor trăsături pozitive ca şi: îndrăzneala, curajul, fermitatea, ambiţia, hotărârea şi rezistenţa. Astfel, veţi putea depăşi cu succes mai toate provocările acestei perioade iritante!

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Veţi reliefa o atitudine mentală mai agresivă, putându-i leza, prin vorbe grele, pe ceilalţi. Este o zi cam nefastă pentru învăţare, dar şi pentru evaluări. Sunt aspectări cam nefavorabile şi pentru călătorii.

 

TAUR: Se arată o zi cu pierderi în plan financiar. Puteţi purta unele discuţii şi negocieri neproductive legate de obiectivele voastre materiale. Vă puteţi aduce în practică şi unele abilităţi sau talente cu iz marţial.

 

GEMENI: Vă veţi arăta mai duri, luptători şi colerici. Îi veţi domina pe cei din jur prin intermediul spiritului vostru combativ şi vă veţi prezenta cumva mai tranşanţi în treburile cotidiene.

 

RAC: Este o zi chiar nepotrivită pentru a vă dedica unor demersuri sau afaceri mai subtile, prin urmare lăsaţi aceste chestiuni discrete pentru o altă zi. Anumite persoane invidioase vă vor bârfi săţios.

 

LEU: Este un moment nefavorabil pentru a participa la reuniuni ori alte tipuri de întâlniri de socializare. Totodată, în această zi puteţi cunoaşte o persoană vicleană faţă de care veţi nutri un sentiment de suspiciune.

 

FECIOARA: Aveţi parte de o zi inoportună pentru chestiuni de ordin social. Se poate ivi o discuţie conflictuală cu şeful sau o informaţie destul de negativă din punct de vedere profesional.

 

BALANŢA: Deţineţi aspectări problematice pentru călătorii, dar şi pentru relaţionarea cu persoanele aflate la mare distanţă. Vă pot parveni şi unele veşti îngrijorătoare ce vă vor prejudicia semnificativ.

 

SCORPION: Astăzi se poate ivi o destabilizare şi o hazardare în raport emoţional şi mental. Puteţi trăi şi un nespor acut în plan material. Există şi un minor de risc de accidente ori de incidente, deci fiţi ceva mai atenţi.

 

SĂGETĂTOR: În viaţa amoroasă puteţi avea parte de o comunicare ceva mai tensionată şi mai abruptă. Veţi avea parte şi de unele provocări cam dure în afaceri, dar şi în chestiuni ce ţin de litigii.

 

CAPRICORN: Pot apărea unele indicii mai nefaste legate de starea voastră de sănătate, aşadar menajaţi-vă! La locul de muncă veţi fi mai superficiali, tăioşi şi aspri, relaţionând destul de dificil cu colegii.

 

VĂRSĂTOR: În dragoste se arăta o zi destul de complicată. Puteţi intra în discuţii în contradictoriu cu persoana pe care o plăceţi şi veţi avea şi o atitudine aparent mai abrazivă în raport cu aceasta.

 

PEŞTI: Nu este o zi recomandată pentru a plănui sau efectua modificări semnificative legate de viaţa domestică şi familială. Comunicarea cu părinţii vă poate reliefa un minus pentru această zi.

 

Să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul este cel ce dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *