E scris în stele – miercuri, 6 decembrie 2017
Poziţia astrală marcantă a acestei zile este prezentată de conjuncţia planetei Mercur, în retrogradare, cu Saturn pe zodia Săgetătorului. Acest indicator astrologic ne vorbeşte de: naivitate, asprime, judecată îngreunată, furie, blocaje, timorare, indolenţă, precum şi alte situaţii excesive. Este o zi în care trebuie să cultivăm, cu mult tact şi răbdare, sentimente, atitudini şi relaţionări cât mai amiabile şi receptive faţă de persoanele din jur, pentru a nu oferi ocazia desfăşurării necontrolate a acestui tensionant eveniment planetar.
Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:
BERBEC: Astrele relevă o zi mai ceva mai nefastă pentru studiu şi evaluări. Aşadar, concentraţi-vă cât mai minuţios atenţia asupra sarcinilor propuse! Vă pot parveni şi veşti mai puţin încurajatoare. Nu vă sunt indicate călătoriile.
TAUR: Încercaţi să vă construiţi, prin gândire pozitivă, o stare lăuntrică mai optimistă. Se pot releva şi unele dificultăţi de ordin financiar. Există şi un minor de risc de incidente, deci fiţi ceva mai prevăzători.
GEMENI: În viaţa de cuplu se pot ivi unele episoade mai reci din punct de vedere afectiv. Este recomandabil să căutaţi, ca prin mai multă iubire şi tandreţe, să calmaţi orice situaţie tensionată. Atenţie şi la afaceri.
RAC: Ar fi indicat să vă menajaţi cu mai multă conştiinciozitate starea generală de sănătate, deoarece se pot releva unele potenţiale afecţiuni. La locul de muncă vă puteţi aştepta la unele evenimente mai puţin îmbucurătoare.
LEU: În dragoste vă puteţi lovi de unele circumstanţe destul de dezamăgitoare. Încercaţi să nu puneţi la suflet aceste evenimente, mai puţin fericite, şi treceţi cu raţiune mai departe. Atenţie şi cu copiii.
FECIOARA: Nu este o zi indicată pentru a vă ocupa de chestiuni domestice. Lăsaţi treburile casei pentru o altă zi! Totodată, şi în planul familiei, mai ales în referinţă cu o persoană juvenilă, se pot prezenta unele dezamăgiri.
BALANŢA: În plan mental şi relaţional vă veţi arăta mai interiorizaţi şi mai închistaţi. Încercaţi să dovediţi o atitudine mentală şi comunicaţională mai deschisă şi pozitivă. Nu este o zi bună pentru studiu şi călătorii.
SCORPION: Vă veţi arăta mai nesatisfăcuţi de dimensiunea financiară a zilei. Ar fi bine dacă aţi fi mai precauţi şi mai economi în toate chestiunile ce ţin de bani. Nu este o zi prielnică pentru a vă dovedi abilitatea executivă.
SĂGETĂTOR: Veţi dispune de o stare cumva mai pesimistă, posacă şi melancolică. Încercaţi, ca prin gândire pozitivă şi un pic de aventură, să vă energizaţi şi să vă clădiţi o atitudine constructivă. Fiţi şi mai înţelegători.
CAPRICORN: Mai multă atenţie cu sănătatea, aceasta deoarece astrele vă pot prilejui unele potenţiale dificultăţi. Duşmanii secreţi vor încerca să urzească planuri care să vă aducă căderea. Mare atenţie, în special, la tineri.
VĂRSĂTOR: Planurile şi aspiraţiile voastre de viitor pot cunoaşte o întârziere semnificativă. Prietenii vă pot dezamăgi, însă încercaţi să le mai oferiţi o şansă. Fiţi ceva mai încrezători în viaţă!
PEŞTI: Evenimentele zilei vă vor reda o turnură cumva nefavorabilă în plan profesional. Ar fi indicat să nu încercaţi să acţionaţi, încă, pentru depăşirea acestui blocaj, ci să aşteptaţi un moment cumva mai potrivit.
Să nu uitaţi că astrele predispun, dar omul întotdeauna dispune!
Andrei SORA