E scris în stele – miercuri, 27 martie 2019
Evenimentul astrologic relevant al zilei este pregătit de trecerea planetei Venus pe zodia Peştilor. Această expresie venusiană ne va amplifica gentil toate trăirile şi interesele ce ţin de: amor, sentimente, tandreţe, sensibilitate, delicateţe, gingăşie şi estetică. Energia Luceafărului din zori îi va ocroti, cu precădere, pe cei care trăiesc o aventuroasă şi pasională relaţie sentimentală.
Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:
BERBEC: Veţi da dovadă de empatie, spirit de ajutor şi altruism în raport cu persoanele aflate într-o situaţie nefericită. Veţi avea parte şi aspecte mai bune legate de starea de sănătate. Se poate ivi şi o aventură sentimentală.
TAUR: Este o zi minunată pentru acţiuni şi activităţi ce implică prietenii. Dacă vi se propune o ieşire sau o întâlnire socială, acceptaţi fără nici cea mai mică îndoială. Este o zi prielnică şi pentru planuri de viitor.
GEMENI: În plan profesional veţi fi mult mai bine cotaţi şi preţuiţi de persoanele aflate în poziţii de autoritate. Aşadar, cu puţin noroc, vă puteţi maximiza potenţialul de reuşită în carieră.
RAC: Este un moment nemaipomenit pentru călătorii şi alte chestiuni ce presupun o formă de explorare. Dacă primiţi vreo invitaţie la un drum, acceptaţi fără nici o grijă. Se arată şi succes la studiu şi examinări.
LEU: Veţi avea parte de o stare lăuntrică şi sentimentală mai dedată intereselor de ordin amoros. Aşadar, se arată o zi frumoasă în iubire! Totodată, se prezintă şi succes la bani şi o protecţie contra marilor incidente.
FECIOARA: Aveţi parte de o zi excepţională în viaţa de cuplu. Vă puteţi clădi o relaţia mult mai solidă şi mai de succes cu persoana iubită. Totodată, şi în afaceri sau negocieri sau tranzacţii veţi beneficia de spor.
BALANŢA: Astrele indică unele evenimente liniştitoare legate de depăşirea unor potenţiale afecţiuni de sănătate. Se mai relevă şi o zi chiar satisfăcătoare la locul de muncă, beneficiind de spor şi cooperare.
SCORPION: Se arată o zi înmiresmată de gingăşie şi tandreţe în viaţa de cuplu. Este o zi minunată pentru activităţi sufleteşti alături de persoana dragă. Veţi fi mai populari şi mai îndrăgiţi de cei din jur.
SĂGETĂTOR: Astrele indică o zi foarte fastă pentru demararea unor proiecte estetice ce ţin de cămin şi de ambianţa mediului familial. Veţi avea parte şi de cooperare şi bună înţelegere cu membrii familiei.
CAPRICORN: Se arată că veţi prezenta o gândire cumva mai sensibilă şi artistică. Veţi avea discuţii constructive şi pline de afect cu cei din anturaj. Îi veţi impresiona pe cei din jur prin calitatea voastră intelectuală.
VĂRSĂTOR: Se prezintă o zi cu noroc la bani. Aşadar, fiţi atenţi la oportunităţi în plan financiar. Totodată, în această zi vă puteţi descoperi şi explora unele talente sau abilităţi de ordin artistic.
PEŞTI: Vă veţi arăta mai sensibili, romantici şi concilianţi în raporturile cu cei din jur. De unii oameni veţi fi foarte admiraţi, iar de ceilalţi, de-a dreptul invidiaţi. Veţi fi şi mai bucuroşi, pozitivi şi fermecători.
Să nu uitaţi că astrele predispun, dar omul este cel ce dispune!
Andrei SORA