E scris în stele – miercuri, 22 august 2018
Aspectul astrologic relevant al zilei este descris de cuadratura Lunii din Capricorn cu Venus din Balanţă. Acest eveniment al cerului ne poate provoca stări de: indispoziţie, nemulţumire, indolenţă, nehotărâre, indiscreţie, autoindulgenţă şi hipersensibilitate. Cheia remedierii acestor predispoziţii astrologice mai nefaste stă în dezvoltarea unor trăsături şi atitudini ce ţin de: amabilitate, adaptabilitate, sociabilitate, amiabilitate şi blândeţe în manifestări. Cele mai vizate persoane de energia tensionată a acestui aspect astral sunt femeile.
Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:
BERBEC: Vi se pot reliefa unele probleme de ordin profesional. Se mai poate ca anumite zvonuri să vă păteze reputaţia. Mai multă atenţie şi în chestiuni de cuplu, dar şi în afaceri.
TAUR: Din păcate, nu este cea mai bună zi pentru studiu şi evaluări, aşadar fiţi ceva mai prudenţi. Mai multă precauţie şi la drum ori la călătorie. În chestiuni ce ţin de sănătate se pot releva unele probleme.
GEMENI: Veţi resimţi o stare lăuntrică cumva mai aprigă şi mai puţin bine intenţionată în relaţiile cu cei din jur. Fiţi mai atenţi şi la bani! În dragoste, dar şi în chestiuni ce ţin de copii, se pot arăta unele dificultăţi.
RAC: Nu prea se arată o zi cu satisfacţii în viaţa de cuplu. Aşadar, abordaţi o atitudine constructivă faţă de persoana dragă. Nu semnaţi contracte ori alte înţelegeri. Se pot prezenta şi unele probleme familiale.
LEU: La locul de muncă încercaţi să prezentaţi o atitudine mai înţelegătoare şi mai pozitivă faţă de colegi. Menajaţi-vă, cu mai multă dedicare, starea de sănătate! Căutaţi să fiţi mai moderaţi în discurs.
FECIOARA: În iubire se arată o doză mai înaltă de inconstanţă. Astfel, căutaţi să arătaţi mai multă tandreţe, afecţiune şi preţuire persoanei iubite. În plan financiar indiciile astrale vă sunt cam nefaste.
BALANŢA: Raporturile cu persoanele din familie se vor arăta cam volatile. Nu este o zi recomandabilă pentru a vă ocupa de treburi domestice. Încercaţi, pe cât posibil, să nu prezentaţi o atitudine mai severă sau ursuză.
SCORPION: În plan intelectual se arată că veţi dispune de o concentrare mentală mai puţin activă. Astfel, ar fi indicat ca în această zi să vă relaxaţi şi să vă odihniţi ceva mai mult. Mai multă atenţie şi cu sănătatea.
SĂGETĂTOR: Ar fi de bun augur să încercaţi să fiţi mai practici şi mai moderaţi în cheltuieli. Achiziţionaţi-vă doar produsele absolut necesare! Se pot ivi şi unele supărări sau deranjamente din parte unor prieteni.
CAPRICORN: Căutaţi să fiţi mai pozitivi şi mai optimişti! Nu cădeţi pradă frustrărilor şi negativismului. Exersaţi-vă spiritul practic şi fiţi ceva mai pragmatici. Se pot prezenta şi unele blocaje în plan profesional.
VĂRSĂTOR: Veţi prezenta o stare emoţională mai tensionată. Fiţi ceva mai atenţi şi cu sănătatea. Totodată, este o zi mai nefastă pentru călătorii, studiu, evaluări şi asumări de decizii importante.
PEŞTI: Se pot ivi unele ipostaze dezamăgitoare din partea unor prieteni. Planurile voastre de viitor pot cunoaşte o complicaţie în atingerea obiectivelor. Mai multă atenţie la bani şi la un risc semnificativ de incidente.
Să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar voi mereu dispuneţi!
Andrei SORA