E scris în stele – luni, 8 iulie 2019

Unghiul astral reprezentativ al zilei este dat de sextilul lui Venus din zodia Racului cu planeta Uranus din semnul Taurului. Această conjunctură astrologică este una foarte fericită, exprimând: popularitate, inovativitate, originalitate, inventivitate, nonconformism, dar şi extravaganţă şi un creativ simţ artistic. Aspectul poate favoriza dragostea la prima vedere, flirtul ori aventurile sentimentale, aşadar… Păzea! Dragostea-i la orizont! Totodată, este un moment foarte bun pentru a ne pune în practică toate planurile şi ideile pe care le-am amânat până la acest punct, în special pe cele mai neobişnuite, temerare. Principalii beneficiari ai acestei zile vor fi: artiştii, scriitori, poeţii şi inventatorii, persoane cărora astrele le vor insufla inspiraţie şi un spirit vizionar.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Ar fi unele şanse de câştig material… Însă, dacă acestea implică un grad mult prea ridicat de risc, mai bine staţi deoparte! În cămin şi în familie vă aşteaptă o atmosferă caldă, sensibilă şi duioasă.

 

TAUR: Vă veţi remarca, cu siguranţă, prin spiritul vostru inovator şi original! Este o zi favorabilă pentru a vă pune în practică ideile şi planurile cele mai îndrăzneţe. Socializarea se va realiza cu o extravaganţă simpatică.

 

GEMENI: Într-un mod cu totul neaşteptat se poate ivi o situaţie ce vă va aduce noroc şi confort financiar. Unele dintre calităţile voastre latente îşi pot găsi calea manifestării exterioare. Se arată o zi dominată de imprevizibilitate!

 

RAC: Aveţi parte de o zi foarte indicată pentru a realiza o schimbare de look… Sau poate chiar una de substanţă! Veţi fi încântători şi admirabili, atrăgând privirile celor din jur!… Doar fiţi voi înşivă! Prietenii vă vor oferi surprize plăcute.

 

LEU: Planul profesiei relevă o oarecare doză de instabilitate. Însă, tot răul duce spre bine!… Aceasta deoarece, tot ,,veţi cădea în picioare”! Se pot arăta şi unele propuneri interesante ce ţin de carieră. Starea de sănătate va prezenta unele remedieri.

 

FECIOARA: Astăzi vi se pot îndeplini unele aspiraţii! Puteţi câştiga şi prietenia unei femei care se va dovedi o aliată loială. Daca vi se propune o întâlnire cu amicii… Acceptaţi! Se pot arăta şi unele veşti chiar surprinzătoare.

 

BALANŢA: Este o zi a oportunităţilor profesionale spontane. Aşadar, fiţi receptivi la aceste posibilităţi de izbândă socială! Puteţi beneficia şi de ajutorul unei femei în aceste chestiuni. Mai multă atenţie în legatură cu un risc minor de incidente.

 

SCORPION: Toate afacerile ce ţin de negocieri şi chestiuni de ordin legal vor lua o turnură în beneficiul vostru. Este un bun moment şi pentru a vă revoluţiona relaţia de cuplu! Se arată succes şi în relaţia cu străinii, dar şi la examinări!

 

SĂGETĂTOR: Pentru această zi se prezintă un noroc la banii apropiaţilor! Cumva, prin posturi dintre cele mai diverse, veţi obţine un profit bun! În dragoste se arată o chestiune inedită! La locul de muncă pregătiţi-vă pentru neprevăzut!

 

CAPRICORN: E o zi dominată de jocul sentimentelor! Se arată succes în tot ceea ce ţine de dragoste, distracţie, popularitate şi spectacol! În afaceri, vi se pot reliefa unele ocazii chiar superbe… Deci, fiţi pe fază!

 

VĂRSĂTOR: Evenimentele din familie şi din cămin vă pot înfăţişa o doză semnificativă de instabilitate. Treburile ce ţin de locul de muncă şi de starea de sănătate sunt, per total, avantajate pentru această zi!

 

PEŞTI: Veţi comunica într-un mod original şi inventiv! Gândirea liberă şi ideile vizionare vor fi atuul vostru principal! Abordaţi, cu încredere, orice subiect şi îi veţi fermeca pe ascultători. În amor se arată afecţiune şi tandreţe.

 

Dragii mei, sa nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul întotdeauna dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *