E scris în stele – luni, 25 decembrie 2017

Evenimentul astrologic principal al zilei este pregătit de trecerea planetei Venus, astrul iubirii, pe semnul zodiacal al Capricornului. Această sofisticată natură venusiană ne va amplifica gentil toate trăirile şi interesele ce ţin de: amor, sentimente, tandreţe, sensibilitate, delicateţe, gingăşie şi estetică. Energia Luceafărului din zori îi va ocroti, cu precădere, pe aceia ce trăiesc o aventuroasă şi pasională relaţie sentimentală.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: În plan profesional veţi fi mult mai bine cotaţi şi preţuiţi de persoanele aflate în poziţii de autoritate. Aşadar, cu puţin noroc, vă puteţi maximiza potenţialul de reuşită în carieră.

 

TAUR: Este un moment nemaipomenit pentru călătorii şi alte chestiuni ce presupun o formă de explorare. Dacă primiţi vreo invitaţie la un drum, acceptaţi fără nici o grijă. Se arată şi un succes la studiu şi examinări.

 

GEMENI: Veţi avea parte de o stare lăuntrică şi sentimentală mai dedată intereselor de ordin amoros. Aşadar, se arată o zi frumoasă în iubire. Totodată, se arată şi succes la bani, dar şi o protecţie contra marilor incidente.

 

RAC: Aveţi parte de o zi excepţională în viaţa sentimentală. Vă puteţi clădi o relaţia mult mai solidă şi mai de succes cu persoana iubită. Totodată, şi în afaceri sau negocieri sau tranzacţii veţi beneficia de spor.

 

LEU: Astrele indică unele evenimente liniştitoare legate de depăşirea unor potenţiale afecţiuni de sănătate. Se mai relevă şi o zi chiar satisfăcătoare la locul de muncă, beneficiind de spor şi de cooperare.

 

FECIOARA: Se arată o zi înmiresmată de gingăşie şi tandreţe în viaţa de cuplu. Este o zi formidabilă pentru activităţi sufleteşti alături de persoana dragă. Veţi fi mai populari şi mai îndrăgiţi de cei din jur.

 

BALANŢA: Astrele indică o zi chiar propice pentru demararea unor proiecte estetice ce ţin de cămin şi de ambianţa mediului familial. Veţi avea parte de o cooperare şi de o înţelegere mult mai bună cu membrii familiei.

 

SCORPION: Se arată că veţi prezenta o gândire cumva mai sensibilă şi mai artistică. Veţi avea discuţii constructive şi pline de afect cu cei din anturaj. Îi veţi impresiona pe cei din jur cu anvergura voastră intelectuală.

 

SĂGETĂTOR: Se prezintă o zi cu noroc la bani. Aşadar, ,,fiţi pe fază” la oportunităţi în plan financiar. Totodată, în această zi vă puteţi descoperi şi cultiva unele talente sau abilităţi de ordin artistic.

 

CAPRICORN: Vă veţi arăta mai sensibili, romantici şi concilianţi în raporturile cu cei din jur. De unii oameni veţi fi foarte admiraţi, iar de ceilalţi, de-a dreptul invidiaţi. Veţi fi şi mai bucuroşi, mai pozitivi şi mai fermecători.

 

VĂRSĂTOR: Veţi da dovadă de empatie, spirit de ajutor şi altruism în raport cu persoanele aflate într-o situaţie nefericită. Veţi avea parte şi aspecte mai bune legate de starea de sănătate. Se mai poate arăta şi o aventură sentimentală.

 

PEŞTI: Este o zi minunată pentru acţiuni şi activităţi ce implică prietenii. Dacă vi se propune vreo ieşire sau o întâlnire socială, acceptaţi fără nici cea mai mică tăgadă. Este o zi prielnică şi pentru planuri de viitor.

 

Să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul este cel ce dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *