E scris în stele – duminică, 1 septembrie 2019
Aspectarea celestă principală a acestei zile este oferită de trigonul lui Mercur din Fecioară cu Uranus, în retrogradare, din Taur. Expresia acestui aspect astrologic ne va aduce o doză înaltă de: originalitate, inventivitate, versatilitate, inovativitate, vizionarism şi independenţă. Este o zi a evenimentelor neobişnuite şi stranii, dar şi a acelor întâmplări care creează premisele unor oportunităţi îmbelşugate, chiar excepţionale. Totodată, această poziţionare celestă ne va potenţa raţiunea şi adaptabilitatea.
Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:
BERBEC: Starea voastră generală de sănătate va cunoaşte o îmbunătăţire considerabilă. Sarcinile şi raporturile cu colegii de la job vor cunoaşte o desfăşurare agreabilă. Este o zi bună şi la bani.
TAUR: În această zi vă puteţi îndrăgosti la prima vedere. Aşadar, se arată o zi inedită şi interesantă în plan amoros. Vă veţi arătă şi cumva mai rebeli şi originali, sfidând tot ceea ce se pune în calea libertăţii voastre personale.
GEMENI: Puteţi pune în practică unele modificări sau amenajări inventive în planul casei. Puteţi să găsiţi şi o cale de conciliere cu o persoană ma tânără din familie. Veţi întâmpina şi destul de multe întâmplări mai ciudate.
RAC: Veţi aborda un stil de comunicare ceva mai colorat, însă de bun augur pentru intenţiile voastre. Puteţi avea parte de un bun succes neaşteptat la evaluări. Raporturile cu prietenii vor prezenta o tentă neaşteptată.
LEU: Într-un mod totalmente neaşteptat veţi obţine unele beneficii de ordin material. S-ar putea ca această zi să vă ajute în descoperirea unui talent special. În planul profesiei evenimentele vor lua o turnură fastă.
FECIOARA: Veţi fi mai şarmanţi, fermecători şi încântători. Vă veţi arăta mai plăcuţi şi mai populari în relaţia cu cei din jur. Se pot ivi şi unele călătorii interesante cumva mai neaşteptate.
BALANŢA: Starea de sănătate vă va oferi unele semne de remediere. S-ar putea să vă implicaţi şi într-o relaţie sentimentală mai discretă. Fiţi mai atenţi la bani şi la un risc minor de incidente.
SCORPION: Este o zi foarte bună pentru a ,,pune la cale” experienţe noi alături de prieteni şi amici. Astfel, este un moment potrivit pentru iniţiative sociale. Vi se pot prezenta şi unele oportunităţi de afaceri interesante.
SĂGETĂTOR: Veţi repurta unele victorii profesionale interesante, putând câştiga respectul, aprecierea şi protecţia persoanelor cu autoritate asupra voastră. În chestiuni ce ţin de sănătate fiţi ceva mai grijulii.
CAPRICORN: Este o zi foarte bună şi cu succes în activităţi ce ţin de studiu, evaluare şi călătorii. Se pot prezenta şi unele veşti bune de la mare distanţă. În iubire fiţi pregătiţi pentru unele turnuri mai neaşteptate.
VĂRSĂTOR: Se pot releva unele evenimente mai avantajoase şi fructuoase în plan material. Totodată, veţi arăta o stare lăuntrică cumva mai optimistă. În plan casnic ori familial, pregătiţi-vă pentru unele întâmplări inedite.
PEŞTI: Este un moment grozav pentru viaţa de cuplu. În această zi vă puteţi dedica cu încredere şi afecţiune persoanei dragi. Este o zi fastă şi pentru negocieri şi alte discuţii diverse. Vă veţi arăta şi mai isteţi şi inventivi.
Să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul este cel ce dispune!
Andrei SORA