E scris în stele – vineri, 22 iulie 2022
Expresia celestă reprezentativă a zilei este redată de către conjuncţia Lunii cu planeta Marte de pe zodia Taurului. Acest marcaj astral impetuos ne vorbeşte de: irascibilitate, agresivitate, imprevizibilitate, impulsivitate şi nesinceritate. Cea mai utilă metodă de echilibrare a acestor tendinţe problematice ale zilei stă în dezvoltarea şi expresia unor trăsături pozitive ca şi: îndrăzneala, curajul, fermitatea, ambiţia, hotărârea şi rezistenţa. Astfel, veţi putea depăşi cu succes mai toate provocările acestei perioade iritante!
Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:
BERBEC: Se arată o zi cu pierderi în plan financiar. Puteţi purta unele discuţii şi negocieri neproductive legate de obiectivele voastre materiale. Vă puteţi aduce în practică şi unele abilităţi sau talente cu iz marţial.
TAUR: Vă veţi arăta mai duri, luptători şi colerici. Îi veţi domina pe cei din jur prin intermediul spiritului vostru combativ şi vă veţi prezenta cumva mai tranşanţi în treburile cotidiene.
GEMENI: Este o zi chiar nepotrivită pentru a vă dedica unor demersuri sau afaceri mai subtile, prin urmare lăsaţi aceste chestiuni discrete pentru o altă zi. Anumite persoane invidioase vă vor bârfi săţios.
RAC: Este un moment nefavorabil pentru a participa la reuniuni ori alte tipuri de întâlniri de socializare. Totodată, în această zi puteţi cunoaşte o persoană vicleană faţă de care veţi nutri un sentiment de suspiciune.
LEU: Aveţi parte de o zi inoportună pentru chestiuni de ordin social. Se poate ivi o discuţie conflictuală cu şeful sau o informaţie destul de negativă din punct de vedere profesional.
FECIOARA: Deţineţi aspectări problematice pentru călătorii, dar şi pentru relaţionarea cu persoanele aflate la mare distanţă. Vă pot parveni şi unele veşti îngrijorătoare ce vă pot prejudicia semnificativ.
BALANŢA: Astăzi se poate ivi o destabilizare şi o hazardare în raport emoţional şi mental. Puteţi resimți şi un nespor acut în plan material. Există şi un minor de risc de accidente ori de incidente, deci fiţi ceva mai atenţi.
SCORPION: În viaţa amoroasă puteţi avea parte de o comunicare ceva mai tensionată şi mai abruptă. Veţi avea parte şi de unele provocări cam dure în afaceri, dar şi în chestiuni ce ţin de litigii.
SĂGETĂTOR: Pot apărea unele indicii mai nefaste legate de starea voastră de sănătate, aşadar menajaţi-vă! La locul de muncă veţi fi cumva mai superficiali, tăioşi şi aspri, relaţionând destul de dificil cu colegii.
CAPRICORN: În dragoste se arăta o zi destul de complicată. Puteţi intra în discuţii în contradictoriu cu persoana pe care o plăceţi şi veţi avea şi o atitudine aparent mai aspră în raport cu aceasta.
VĂRSĂTOR: Nu este o zi recomandată pentru a plănui sau efectua modificări semnificative legate de viaţa domestică şi familială. Comunicarea cu părinţii vă poate reliefa un minus pentru această zi.
PEŞTI: Veţi prezenta o atitudine mentală mai agresivă, putându-i leza, prin vorbe grele, pe ceilalţi. Este o zi cam nefastă pentru învăţare, dar şi pentru evaluări. Sunt aspectări cam nefavorabile şi pentru călătorii.
Să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul este cel ce dispune!
Andrei SORA