E scris în stele – vineri, 16 iunie 2023

Unghiul astrologic reprezentativ al acestei zile este redat de cuadratura lui Mercur de pe Gemeni cu Saturn de pe Pești. Acest indicator planetar ne vorbeşte de: naivitate, asprime, judecată îngreunată, furie, blocaje, timorare, indolenţă, precum şi de alte aspecte restrictive. Este o zi în care trebuie să ne cultivăm, cu mult tact şi cu răbdare, valori și atitudini cât mai amiabile şi receptive faţă de persoanele pe care le prețuim, pentru a nu oferi ocazia desfăşurării necontrolate a acestui tumultuos eveniment astral.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Puteți prezenta o atitudine cam abruptă în comunicare şi în relaţiile generale. Nu vă sunt indicate întreprinderile ce relevă o natură mentală. Puteţi atrage şi adversitatea ascunsă a unor persoane mai în etate.

 

TAUR: Încercaţi să daţi dovadă de o natură mai prevăzătoare şi economă în cheltuieli. Se mai poate ivi şi pierderea unui bun. Fiţi mai diplomatici în relaţia cu prietenii, îndeosebi cu aceia mai în vârstă ori mai vechi.

 

GEMENI: Nu vă este o zi indicată pentru a vă implica concomitent în mult prea multe direcții de activitate, existând riscul serios să daţi greş per ansamblu. În cele ce ţin de carieră, astrele vă rezervă unele înfrânări considerabile.

 

RAC: Puteți reliefa o energie mentală mai diminuată, având semnficative dificultăţi de concentrare intelectuală. Mai puteți fi şi bârfiţi pe ascuns. Vă pot parveni și unele veşti îngrijorătoare de la depărtări.

 

LEU: Se arată unele discuţii destul de supărătoare cu unii dintre amici, prieteni. Nu este un moment bun pentru a vă face planuri. Aştrii vă mai preconizează și un risc semnficativ de îndatorări ori de incidente.

 

FECIOARA: Vi se prezentă semne mai rele în plan social, reputaţia voastră putând fi vătămată de unele zvonuri mincinoase. Mai pot apărea și unele mici neînţelegeri cu şefii! În viaţa de cuplu se evidenţiază o nuanţă de răceală şi de închistare.

 

BALANŢA: Fiţi foarte atenţi în caz de drumuri mai lungi, reliefându-se un risc semnificativ de probleme legate de acestea. Nu este o zi favorabilă nici pentru evaluări. Se mai poate prezenta şi o problemă mai dificilă de sănătate.

 

SCORPION: Nu este, sub nici o formă, o perioadă pozitivă pentru împrumuturi şi creditări. Fiţi atenţi şi în legătură cu un risc semnficativ de incidente de circulaţie. În iubire se arată o zi marcată de frustrare şi blocaje afective.

 

SĂGETĂTOR: Fiţi foarte precauţi când vine vorba de afaceri, relevându-se un risc clar de pagubă sau de alte necazuri similare. Nu intraţi în discuţii contradictorii cu persoana iubită! Se mai pot ivi şi diferite probleme în casă.

 

CAPRICORN: La locul de muncă veţi avea parte de unele discuţii şi sarcini destul de agasante. Sănătatea vă poate reda şi unele semne mai neplăcute. Încercaţi să daţi dovadă de mai multă deschidere spre nou.

 

VĂRSĂTOR: În plan sentimental se observă o zi marcată de turbulenţe şi de dificultăţi de relaţionare. Nu este un moment oportun pentru speculaţii. Astrele perioadei mai rezumă şi o aspră limitare în plan bănesc.

 

PEŞTI: Ar fi recomandat să nu plănuiţi ori să dispuneţi de schimbări sau treburi majore ce ţin de cămin. Puteţi avea parte şi de unele posibile certuri cu familia. Încercaţi să vă depăşiţi orice stare de negativism.

 

Să nu uitaţi că astrele predispun, dar omul mereu dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *