E scris în stele – vineri, 12 iunie 2020

Aspectul astrologic major al zilei este înfăptuit de cuadratura Lunii din Pești cu planeta Venus, în retrogradare, din semnul zodiacal al Gemenilor. Acest eveniment planetar ne poate provoca stări de indispoziţie, nemulţumire, indolenţă, nehotărâre, indiscreţie, autoindulgenţă şi hipersensibilitate. Cheia remedierii acestor predispoziţii astrologice mai nefaste stă în dezvoltarea unor trăsături şi atitudini care ţin de amabilitate, adaptabilitate, sociabilitate, amiabilitate şi blândeţe în manifestări. Aceste calităţi au, într-adevăr, potenţialul de a ne ocroti de încurcăturile prilejuite de unghiurile buclucaşe ale aştrilor acestei zile şi de a ne ajuta în dezvoltarea şi conturarea unei personalităţi împlinite, înfloritoare şi spirituale. Cele mai vizate persoane de expresia tensionată a acestui aspect astral sunt, mai ales, femeile.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Veţi dispune de o energie mentală ceva mai dificilă. Este absolut necesar să fiţi mai atenţi şi concentraţi la sarcinile zilei. Nu este o zi fastă pentru călătorii, învăţare şi discuţii serioase.

 

TAUR: Relaţiile amicale vor cunoaşte o natură ceva mai. Nu vă încredeţi prea mult în promisiunile prietenilor! În plan financiar se pot releva unele încurcături, aşadar fiţi ceva mai atenţi!

 

GEMENI: Unele întâmplări legate de latura profesiei vă vor dezamăgi şi relaţionarea cu şefii va fi ceva mai confuză. Încercaţi şi să adoptaţi o atitudine ceva mai organizată în muncă.

 

RAC: Puteţi fi intoxicaţi cu unele veşti sau informaţii false, ori doar parţial adevărate. Fiţi, aşadar, mult mai sceptici. Încercaţi să vă aplecați cumva mai atent asupra sarcinilor cotidiene şi fiţi cumva mai practici.

 

LEU: Ar fi indicat să vă ancoraţi mai stabil latura emoţională, controlându-vă ieşirile nepotrivite. Fiţi mai organizaţi cu banii şi încercaţi să ajungeţi la un acord cu prietenii. Planurile de viitor pot cunoaşte un blocaj.

 

FECIOARA: Relaţia cu persoana iubită va cunoaşte o implicare mai fluctuantă şi  nesatisfăcătoare. Este foarte indicat să clarificați orice eventuală neînţelegere apărută. În carieră nu vă asumaţi prea multe responsabilităţi.

 

BALANŢA: Se pot ivi unele tulburări în activitatea de la locul de muncă. Nu este o zi fastă pentru învăţare, testări şi călătorii, aşadar vă recomand să amânaţi aceste chestiuni pentru o altă zi.

 

SCORPION: Vă puteţi lovi de unele neplăceri în dragoste, dar şi în domenii ce ţin de popularitate. Din păcate, se prea poate să nu fiţi apreciaţi la justa voastră valoare. Există un mic risc de accidente cauzate de neatenţie.

 

SĂGETĂTOR: Relaţionarea cu familia nu va fi foarte grozavă în această zi. Încercaţi, cu mai multă înţelegere, să depăşiţi aceste impasuri. Nu este un moment favorabil pentru tranzacţii, negocieri şi afaceri în general.

 

CAPRICORN: Veţi avea o stare lăuntrică mai idealistă şi visătoare. Nu este indicat să vă ocupaţi de chestiuni ce necesită o atitudine mai pragmatică şi pământeană. Fiţi mai grijulii cu sănătatea şi în chestiuni ce ţin de deplasări.

 

VĂRSĂTOR: Încercaţi să fiţi mai economi cu resursele voastre financiare. Nu este o zi favorabilă pentru planuri de ordin bănesc. În dragoste se pot ivi unele neînţelegeri cu persoana iubită, însă abordabile cu puţin tact.

 

PEŞTI: Astrele vă indică mai sensibili, romantici şi imaginativi. Este o zi benefică pentru a vă dărui artei, literaturii şi frumosului. Se pot prezenta și unele discuţii în contradictoriu cu familia. Nu este o zi fastă pentru relocări.

 

Dragii mei, să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar voi dispuneţi!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *