E scris în stele – sâmbătă, 3 iulie 2021
Unghiul astral de forţă al zilei este redat de către cuadratura Lunii de pe zodia Berbecului cu planeta Pluton, în retrogradare, de pe semnul ceresc al Capricornului. Acest indicator astrologic ne poate aduce: imoralitate, asprime, insensibilitate, furie, indolenţă, precum şi alte circumstanţe neplăcute. Cele mai predispuse persoane către influenţa vicioasă a acestui aspect astral sunt femeile, îndeosebi acelea mai trecute prin viaţă.
Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:
BERBEC: Încercaţi să evitaţi mofturile, indulgenţa şi orice nuanţă de indecenţă pentru această zi. În plan profesional unii oameni cu intenţii nedrepte se vor împotrivi reuşitei voastre sociale.
TAUR: Căutaţi să nu cădeţi în capcana unei ispite sentimentale, pentru a nu vă lovi de probleme cam mari pentru mai târziu. În relaţia cu străinătatea puteţi întâmpina unele blocaje chiar foarte dificile.
GEMENI: Unii aşa zişi ,,prieteni” vor încerca să extragă unele beneficii nemeritate de urma voastră, aşadar păziţi-vă pielea. Se mai arată un potenţial risc semnificativ de incidente ori accidente.
RAC: Superiorii ierarhici de la locul de muncă se vor arăta insensibili faţă de năzuinţele voastre, unii încercând chiar să se folosească nemeritat de voi. Vă rog să fiţi mai atenţi la acte.
LEU: Nu este defel o zi bună pentru învăţare şi evaluări. Încercaţi să amânaţi călătoriile mai lungi pentru o altă zi mai pozitivă. Fiţi mai atenţi la eforturi pentru a nu vă şubrezi starea de sănătate.
FECIOARA: Ar fi indicat să vă controlaţi mai eficient pornirile emoţionale, afective pentru a nu regreta mai tărziu. Fiţi mai atenţi şi la cheltuieli. În dragoste se vor ivi unele ipostaze destul de supărătoare.
BALANŢA: Persoana de cuplu se va arăta cumva mai volatilă, schimbătoare şi pretins neînţeleasă pentru această zi. Încercaţi să minimalizaţi orice risc de conflict sentimental. Multă atenţie şi în relaţia cu părinţii.
SCORPION: La locul de muncă vă veţi arăta mai superficiali şi cu un chef cam redus de lucru. Ar fi bine dacă aţi depăşi acest impas. Mai multă atenţie şi cu sănătatea şi mai încercaţi să fiţi mai puţin vehemenţi în discurs.
SĂGETĂTOR: În dragoste vă veţi arăta cumva mult prea dezinvolţi, senzuali şi aventuroşi, fiind indicat să vă mai temperaţi puţin în atitudine. Fiţi mult mai atenţi la bani şi la administrarea valorilor.
CAPRICORN: Raporturile cu persoanele din familie se vor arăta mai nesatisfăcătoare pentru această zi, din unele cauze ce ţin de gusturi şi atitudini diferite. Căutaţi, per general, să nu vă arătaţi duri şi dictatoriali.
VĂRSĂTOR: Vă veţi afişa cam superficiali şi neinspiraţi în discurs, căutând pe ocolite să atrageţi atenţia şi susţinerea celor din jur. Fiţi mai atenţi şi la neplăceri provocate de duşmanii ascunşi.
PEŞTI: Vă propun să vă arătaţi mai moderaţi şi mai atenţi la cheltuieli, pentru a nu vă risipi resursele. Se mai pot ivi unele divergenţe destul de drastice legate de relaţia cu un prieten apropiat.
Să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul întotdeauna dispune!
Andrei SORA