E scris în stele – sâmbătă, 25 martie 2023
Expresia astrală relevantă a zilei este efectuată de trecerea planetei Marte pe semnul zodiacal al Racului. Descrierea acestui aspect celest, fiind una marţială, ne îndrumă la: combativitate, îndrăzneală, exerciţiu de voinţă, curaj şi acţiuni energice, dar şi la furie, impulsivitate, mânie, frustrare şi alte porniri instinctuale. Modalitatea reglementării cu succes a acestor energii complexe stă în cultivarea şi dezvoltarea unor comportamente şi atitudini ce ţin de: calmitate, raţionalitate, modestie, tact, diplomaţie şi compromis.
Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:
BERBEC: Pregătiţi-vă pentru unele evenimente mai puţin faste legate de casă ori de familie. Se pot întrevedea stricăciuni în cămin sau probleme legate de un părinte. Nu este o zi potrivită pentru implicări ample de ordin emoţional.
TAUR: În discurs veţi prezenta o doză mai înaltă de impulsivitate, aşadar este indicat să fiţi mai controlaţi în limbaj. Mai multă atenţie şi la examinări şi alte tipuri de evaluări. Nu este o zi benefică pentru călătorii.
GEMENI: Vă puteţi lovi de unele probleme de ordin financiar. Este recomandat să încercaţi să fiţi ceva mai prevăzători şi economi cu banii. La unii nativi, se arăta şi un risc semnificativ de pierdere ori rătăcire a unor posesiuni.
RAC: Veţi fi mai războinici şi cumva mai nervoşi. Ar fi binevenit să vă calmaţi şi să fiţi mai îngăduitori cu cei din jur. Păziţi-vă de riscuri excesive şi de impulsivitate, pentru a nu regreta mai târziu unele alegeri.
LEU: Multe din planurile zilei vă vor fi întoarse pe dos. Nici starea interioară nu va fi una tocmai grozavă, dar, asta e… Este doar o zi mai puţin bună. Fiţi mai atenţi la sănătate şi evitaţi să intraţi în bârfe.
FECIOARA: Puteţi întâmpina unele dificultăţi în relaţia cu prietenii. Nu păstraţi ranchiună pe aceştia, ci treceţi mai departe cu seninătate. Unii protectori vă vor oferi o susţinere mult mai limitată, faţă de trecut.
BALANŢA: Astrele vă pot indica unele necazuri profesionale. Nu ,,intraţi în gură” cu şefii, ci căutaţi o remediere a potenţialelor conflicte. Anumite evenimente din această zi vă pot afecta reputaţia şi prestigiul social.
SCORPION: Nu este, sub nici o formă, o zi potrivită pentru călătorii şi alte chestiuni ce presupun deplasări. Fiţi mult mai angajaţi în sarcinile ce necesită efort şi analiză intelectuală. Puteţi primi şi unele veşti cumva mai neplăcute.
SĂGETĂTOR: Se arată o stare de spirit mai încrâncenată, dar şi o atitudine generală cârcotaşă. Calmaţi-vă aceste tendinţe nepotrivite şi fiţi mai pozitivi. Nu este o zi bună pentru bani. Atenţie şi la un risc mai crescut de accidente.
CAPRICORN: Căutaţi să depăşiţi orice neînţelegere cu persoana iubită şi nu puneţi ,,paie pe foc” situaţiei. Feriţi-vă, pe cât posibil, să încheiaţi orice tip de contracte sau alte tipuri de înţelegeri pentru această zi.
VĂRSĂTOR: Puteţi întâmpina unele dificultăţi agasante la job. Fiţi mai atenţi la sarcinile efectuate şi nu intraţi în conflict cu colegii. Se mai pot releva unele probleme de sănătate sau mici necazuri domestice.
PEŞTI: În dragoste veţi avea parte de mai mult curaj şi iniţiativă. Dar, din păcate, succesul scontat nu este însă garantat. Ar fi indicat să lăsaţi mai mult de la voi, după persoana dragă. Mai multă atenţie şi la probleme ce ţin de copii.
Dragii mei, să nu uitaţi că astrele predispun, dar omul este cel ce dispune!
Andrei SORA