E scris în stele – miercuri, 3 noiembrie 2021
Unghiul astral major al zilei este oferit de trigonul Lunii de pe semnul Balanței cu planeta Jupiter de pe zodia Vărsătorului. Astrele ne îndrumă la o expansiune amplă a laturii noastre sufleteşti, precum şi la o cugetare profundă a unor activităţi altruiste de ordin social. Este un moment grozav pentru a face fapte bune, pentru a-i ajuta pe cei din jur, totul într-un mod dezinteresat, plăcut în ochii Divinului. Această aspectare cerească mai poate fi privită, drept şi un fantastic catalizator al imaginaţiei creative în adâncul fiinţei noastre perfectibile.
Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:
BERBEC: Se arată o zi mai caldă şi armonioasă în plan sentimental. Înţelegerile cu cei din jur au şanse mari să fie onorate. Prietenii vă vor oferi unele circumstanţe extrem de favorabile pentru planurile voastre.
TAUR: Veţi avea o zi mult mai prielnică în chestiuni ce ţin de sănătate. În chestiuni legate de carieră se arată rezultate grozave ce vă vor obţine un succes categoric. Veţi fi și foarte apreciaţi şi admiraţi.
GEMENI: Astrele indică o zi favorabilă în aspecte ce ţin de dragoste, precum şi în relaţia cu cei mici din familie. Se mai relevă şi unele veşti plăcute şi un bun spor pentru drumuri şi pentru călătorii.
RAC: Se arată unele episoade legate de casă ce vă vor oferi mai multă linişte şi împlinire sufletească. Veţi mai avea parte şi de un bun noroc la banii celorlalţi, dar şi de o protecţie împotriva marilor incidente sau accidente.
LEU: Veţi da dovadă de o gândire profundă şi altruistă. Comunicarea cu cei din jur va fi un plus al acestei zile. În viaţa de cuplu, dar şi în afaceri, se arată evenimente ce vă vor conferi bucurie şi satisfacţie.
FECIOARA: Veţi avea parte de o zi ceva mai prielnică în plan financiar. La locul de muncă veţi resimţi unele sentimente de împlinire, de satisfacţie. Starea generală de sănătate va cunoaşte o remediere importantă.
BALANŢA: Veţi fi mai relaxaţi, împliniţi şi liniştiţi. Veţi afişa o atitudine mai sentimentală şi mai protectivă faţă de cei din jur. Totodată, în iubire se arată şi o mare cucerire. Veţi avea succes şi în cele ce țin de speculaţii.
SCORPION: O femeie, probabil mai matură, vă va oferi suportul său într-un mod discret şi altruist. Veţi dispune şi de o stare interioară, mentală cumva mai tihnită. Familia vă va oferi momente calde, frumoase şi conciliante.
SĂGETĂTOR: Astrele indică o zi avantajoasă pentru întâlniri şi alte demersuri legate de prieteni şi amici. Veţi prezenta o judecată înţeleaptă şi profundă ce îi va fermeca pe cei din jur. Se arată şi unele veşti fericite.
CAPRICORN: În această zi se relevă mai multă cooperare şi înţelegere în chestiuni ce ţin de mediul profesional. Se mai arată că puteţi avea parte de un noroc colosal în chestiuni ce ţin de bani şi alte beneficii materiale.
VĂRSĂTOR: Se relevă că veţi dispune de o judecată sănătoasă, rezonabilă şi armonioasă. Veţi avea succes şi în chestiuni ce ţin de călătorii şi de străinătate. Veţi fi şi mai joviali, plăcuţi, dar şi mai petrecăreţi.
PEŞTI: Astrele relevă că veţi avea un bun noroc la resursele apropiaţilor. Se mai prezintă şi o reechilibrare emoţională de bun augur. Divinitate vă va ocroti de marile rele ale acestei zile.
Dragii mei, să nu uitaţi că astrele predispun, dar voi dispuneţi!
Andrei SORA