E scris în stele – miercuri, 15 iunie 2022
Aspectul astrologic dominant al zilei este redat de către opoziția Lunii de pe Săgetător cu Soarele de pe Gemeni, rezultând fenomenul de Lună Plină. Acest unghi celest ne vorbeşte de: accese de furie, impulsivitate, orgoliu nestăvilit, aroganţă, egoism, extravaganţă, vanitate, snobism şi lipsă de măsură. Soluţia astrală a temperării deficienţelor zilei stă în dezvoltarea personală a unor calităţi ce ţin de: înţelepciune, răbdare, integritate, corectitudine, bunăvoinţă şi pozitivism. Doar expresia acestor calităţi are, într-adevăr, potenţialul de a limita efectele adverse ale acestei aspectări care indică un ,,război în ceruri”, un conflict ce are urmări, chiar din plin, şi pe Pământ.
Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:
BERBEC: Puteți reliefa o stare emoţională cumva mai stresată şi surmenată. Ar fi recomandabil să vă odihniţi, să vă relaxaţi ceva mai mult. Fiţi mai atenţi la drum sau la discuţii în contradictoriu.
TAUR: Vi se poate prezenta un relativ minor risc de incidente ori accidente. Aşadar, fiţi ceva mai prudenţi şi concentraţi. În plan financiar fiţi mai atenţi şi economi în cheltuieli, dar şi în investiţii.
GEMENI: Nu lăsaţi să apară episoade divergente în viaţa voastră de cuplu! La cel mai mic semn de discordie, căutaţi o soluţie amiabilă şi echilibrată. Fiţi mai atenţi şi în afaceri. Încercaţi să vă temperaţi orgoliul!
RAC: Se pot releva unele probleme de sănătate. Încercaţi, astfel, să vă ocrotiți cât mai eficace starea de sănătate. Evitaţi să vă însinguraţi sau să vă retrageţi de lume! Atenţie mai mare şi la duşmanii secreţi!
LEU: În dragoste vă puteți arăta destul de greu de mulţumit de către persoana iubită. Încercaţi să vă moderaţi şi fiţi ceva mai recunoscători faţă de parteneră sau de partener. Mai multă atenţie şi cu prietenii!
FECIOARA: Nu vă planificaţi sau asumaţi treburi casnice majore pentru această zi, deoarece deznodământul nu prea va fi unul tocmai încântător. Fiţi ceva mai atenţi şi în profesie şi nu intraţi în discuţii mai aprinse cu şeful.
BALANŢA: Nu vă veţi putea concentra prea bine treburilor ce implică un intens efort mental sau comunicaţional. În concluzie, amânaţi astfel de chestiuni pentru o altă dată mai prielnică. Atenţie şi la călătorii şi examinări!
SCORPION: Din ceea ce prezintă astrele, nu prea vi se arată un spor satisfăcător la bani. Astfel, ar fi deosebit de indicat să adoptaţi o atitudine financiară mai precaută şi chibzuită. Atenţie şi la unele mici incidente!
SĂGETĂTOR: Vă puteți arăta mai duri şi mai încăpăţânaţi. Ar fi de dorit să reflectaţi mai mult şi să afișați o atitudine mult mai flexibilă şi înţelegătoare față cei din jur. Mai multă atenţie și în cuplu, precum şi în afaceri!
CAPRICORN: Starea voastră de sănătate poate cunoaşte o oarecare depreciere pentru această zi. Astfel, ar fi indicat să vă menajaţi şi vă protejați mai serios faţă de aceste probleme. Fiţi ceva mai laborioşi şi productivi la job!
VĂRSĂTOR: Raporturile amicale se pot releva cumva mai instabile pentru această zi. Aşadar, dacă apar dezamăgiri din partea prietenilor, fiţi cumva mai conciliaţi cu aceştia. Mai multă atenţie şi la evenimentele din viaţa amoroasă.
PEŞTI: Se pot ivi unele evenimente turbulente în plan profesional. Astfel, fiţi ceva mai implicați la locul de muncă. În plan familial se pot arăta unele neînţelegeri ori conflicte cu un membru cu autoritate al casei, familiei.
Dragii mei, să nu uitaţi că astrele predispun, dar omul mereu dispune!
Andrei SORA