E scris în stele – marți, 7 iulie 2020
Aspectul astrologic determinant al zilei este descris de trigonul Lunii din Vărsător cu planeta Venus din semnul Gemenilor. Această energie venusiană ne va amplifica toate trăirile şi interesele ce ţin de: amor, sentimente, tandreţe, sensibilitate, delicateţe, gingăşie şi estetică. Astfel, astrele indică o zi a dragostei, a concilierii şi a cooperării. Energia Luceafărului din zori îi va ocroti, cu precădere, pe îndrăgostiţi, aceştia fiind întâii beneficiari ai acestei aspectării pozitive a boltei cereşti.
Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:
BERBEC: Raporturile cu prietenii vor fi mult mai loiale şi mai sincere. Totodată, puteţi dobândi şi un ideal mai abstract de viaţă. Ca şi sistem de gândire veţi fi mai spirituali, mai intuitivi şi mai romantici.
TAUR: S-ar prea putea să beneficiaţi de o doză mai înaltă de notorietate, de recunoaştere socială şi poate chiar şi de popularitate. Se mai poate arată un noroc bunicel la bani ori la alte valori semnificative.
GEMENI: Veţi fi mai spirituali şi veţi avea şi o măsură mai bună de noroc în chestiuni ce ţin de călătorii, învăţătură, dar şi de studiu. Se mai prezintă şi o atitudine de viaţă destul de sentimentală.
RAC: Veţi dispune de o stare interioară cumva mai volatilă. Din ceea ce mai rezumă ,,vorba astrelor” se arată şi o trăire, o întâmplare, destul de enigmatică! Se arată şi o intuitivitate mult mai pronunţată faţă de în alte zile.
LEU: Pentru această zi se întrevede o implicare mai tandră şi mai altruistă faţă de persoana dragă. Totodată, aveţi o zi foarte bună pentru a vă apropia mai profund în relaţionarea cu prietenii.
FECIOARA: Starea generală de sănătate va cunoaşte o doză de ameliorare. La locul de muncă veţi fi mai distraşi şi mai puţin concentraţi asupra sarcinilor, dar, per total, vă puteţi aştepta totuși la o atitudine de simpatie a şefilor.
BALANŢA: Veţi fi mai romantici, sensibili şi amorezaţi. Raporturile sentimentale vor cunoaşte, pentru această zi, o direcţie mai fericită. Este o zi grozavă pentru evoluţie spirituală şi pentru apropiere de Divinitate.
SCORPION: Astrele vă indică o zi mai liniştită şi odihnitoare în plan familial. Vă puteţi dedica şi unor chestiuni sensibile sau amenajării unui colţişor de suflet al casei. Vă mai puteţi ,,reîncărca bateriile” pentru perioada următoare.
SĂGETĂTOR: Veţi fi mai poetici şi mai eleganţi în limbaj. Veţi dispune şi de o doză superioară de inspiraţie, dar veţi fi mai subiectivi în judecată. Va fi o zi destul de benefică în viaţa de cuplu şi în afaceri.
CAPRICORN: Vi se pot prezenta unele oportunităţi financiare destul de bunicele. Aşadar, fiţi cu un ochi întredeschis la şanse de ordin material. Şi în chestiuni ce ţin de sănătate se indică semne destul de bune.
VĂRSĂTOR: Vă veţi arăta mai sensibili, sentimentali şi mai romantici. Aşadar, lăsaţi treburile pragmatice pentru o altă zi! Totodată, puteţi avea o şansă interesantă în chestiuni ce ţin de popularitate.
PEŞTI: Astrele vă indică cumva mai emoţionali şi sensibili în această zi. În plan lăuntric veţi fi mult mai receptivi la energiile ,,lumii nevăzute”. Se mai întrevăd şi ceva evenimente pozitive legate de casă.
Dragii mei, sa nu uitaţi că astrele predispun, dar omul mereu dispune!
Andrei SORA