E scris în stele – marți, 5 aprilie 2022

Aspectul astral central al zilei este redat de conjuncţia planetelor Marte şi Saturn de pe semnul Vărsătorului. Această configuraţie celestă este una destul de dezavantajoasă, aducând: supărări, cruzime, ranchiună, cinism şi necinste. Soluţia temperării acestor energii chiar negative stă în dezvoltarea personală a unor calităţi ce ţin de: seriozitate, responsabilitate, concentrare şi hotărâre. Este foarte important ca în această zi să acţionăm mai ,,cu cap” şi să nu cădem în capcana impulsivităţii şi a nesăbuinţei. Cei mai predispuşi nativi, în faţa efectelor acide ale acestei influienţe celeste mai nefaste, sunt bărbaţii, precum şi persoanele mai în vârstă.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Prietenii şi protectorii vă vor afişa o atitudine distantă, chiar adversă. Este foarte important să încercaţi să aduceţi o nuanţă de amiabilitate acestor relaţionări. Planurile şi aspiraţiile voastre vor cunoaşte un impas.

 

TAUR: Astrele indică unele obstacole destul de anevoioase în plan profesional. Dacă veţi lua situaţia cu răbdare, ambiţie şi tenacitate veţi avea şanse să înfrângeţi aceste rezistenţe. Mai multă atenţie în relaţia cu şefii!

 

GEMENI: Este o zi totalmente nefavorabilă pentru călătorii! Aşadar, amânaţi orice drum sau deplasare pentru o altă zi. Totodată, din ceea ce rezumă astrele, să fiţi ceva mai concentraţi şi la studiu sau la evaluări!

 

RAC: Fiţi mult mai atenţi cu banii! În această zi vă sunt profund contraindicate creditările şi alte tipuri de îndatorări. Se mai arată o stare de spirit cumva mai incomodă şi morocănoasă. Atenţie şi la un risc de accidente.

 

LEU: Din păcate, în viaţa de cuplu nu se relevă tocmai aspecte ,,roz”. Aşadar, daţi dovadă de mult mai mult tact şi răbdare în relaţia cu persoana iubită. Este o zi profund nefastă pentru afaceri şi alte tipuri de înţelegeri!

 

FECIOARA: Această zi se va arată ceva mai supărătoare pentru treburile ce ţin de locul de muncă. Încercaţi să menţineţi o relaţionare armonioasă cu colegii, îndeosebi cu cei mai în vârstă. Menajaţi-vă, mai atent, starea de sănătate!

 

BALANŢA: În dragoste se pot arăta unele episoade mai triste şi cam supărătoare. Încercaţi să nu puneţi la suflet aceste întâmplări neplăcute! Se mai pot ivi şi unele situaţii nefericite cauzate de copii. Căutaţi să vă întăriţi moralul!

 

SCORPION: Să fiţi mult mai atenţi şi mai prevăzători în relaţia cu un părinte. Există un risc sever de întâmplări mai puţin bune legate de casă sau de un membru al familiei, mai în vârstă. Nu trebuie să vă ocupaţi de treburi domestice!

 

SĂGETĂTOR: Veţi dispune de o stare de spirit cumva mai negativă şi cam lipsită de perspectivă. Toate aceste necazuri sunt însă trecătoare şi le veţi depăşi, în definitiv! Fiţi mai concentraţi şi mai alerţi în plan intelectual!

 

CAPRICORN: În această zi îşi vor face prezenţa unele limitări şi frustrări în plan financiar. Este, aşadar, o zi destul de neprielnică în plan material. Încercaţi să adoptaţi o atitudine mai economă, disciplinată şi chibzuită!

 

VĂRSĂTOR: Veţi resimţi o perioadă cumva mai nefastă şi presărată cu felurite tipuri de blocaje. Anumite probleme din trecut, pe care le credeaţi de mult ,,îngropate”, vor reveni în cadrul orizontului vostru cotidian!

 

PEŞTI: Să fiţi mult mai atenţi cu sănătatea, deoarece se manifesta un risc mai semnificativ de afecţiuni. Totodată, intensitatea intrigilor duşmanilor ascunşi se va înteţi. Nu vă lăsaţi cuprinşi de sentimente negative!

 

Dragii mei, să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *