E scris în stele – marți, 17 mai 2022
Aspectarea celestă reprezentativă a acestei zile este conturată de opoziţia Lunii de pe Săgetător cu Mercur, în retrogradare, de pe Gemeni. Acest eveniment astral ne poate provoca stări de: indispoziţie, agitaţie, îngrijorare, nehotărâre, indiscreţie şi lipsă de concentrare mentală. Cheia remedierii acestor predispoziţii astrologice mai turbulente stă în dezvoltarea unor trăsături şi atitudini care ţin de: amabilitate, adaptabilitate, sociabilitate, amiabilitate şi blândeţe în manifestări. Aceste calităţi au, într-adevăr, potenţialul de a ne ocroti de încurcăturile acestei zile şi de a ne ajuta în conturarea şi dezvoltarea unei personalităţi împlinite şi înfloritoare.
Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:
BERBEC: Nu este o zi indicată pentru călătorii şi examinări. Dacă aveţi programat un drum lung, amânaţi-l sau măcar încercaţi să fiţi ceva mai atenţi în călătorie. Vă pot parveni şi unele veşti mai puţin favorabile.
TAUR: Ar fi recomandat să încercaţi să evitaţi orice tip de exces şi să fiţi mai precauţi în chestiuni de ordin material. Există şi un oarecare risc de incidente, aşadar păziţi-vă mai bine!
GEMENI: În viaţa de cuplu vă puteţi lovi de unele supărări, precum şi alte situaţii nefaste, cauzate de persoana de alături. În afaceri, dar şi în chestiuni legale, se arată o doză ridicată de neşansă, deci fiţi ceva mai atenţi.
RAC: La locul de muncă puteți întâmpina unele sarcini ceva mai dificil de gestionat. Vi se mai pot ivi și unele probleme de sănătate destul de neplăcute. Atenţie și la modul de conlucrare cu colegii!
LEU: În viaţa de cuplu pot apărea unele situaţii limită ce vă pot strica ziua. Încercaţi să adoptaţi o atitudine mai detaşată şi nu fiţi conflictuali. Optaţi, de doriți, să vedeţi situaţia, mai clar, şi din unghiul persoanei de alături.
FECIOARA: Se pot prezenta unele probleme mai sensibile legate de cămin, dar şi de un părinte. Fiţi mai atenţi în chestiunile profesionale, deoarece unele personaje abuzive şi cu putere vor încerca să vă şicaneze.
BALANŢA: Astrele indică o doză mai înaltă de stres. Aşadar, luaţi toate activităţile pe rând şi nu clacaţi! Se pot prezenta şi unele amânări sau dificultăţi legate de evaluări sau de călătorii. Fiţi mai diplomaţi în discurs!
SCORPION: Fiţi mult mai economi şi prevăzători în chestiuni de ordin material! Încercaţi să amânaţi achiziţiile importante pentru o altă zi. Astrele pot indica şi un risc mai semnificativ de incidente, aşadar fiţi mai grijulii.
SĂGETĂTOR: Încercaţi să căutaţi un echilibru, un compromis în relaţiile cu cei din jur. Temperaţi-vă pornirile maliţioase şi afişaţi o abordare mai justă a vieţii. În cuplu vă puteţi lovi de o atitudine mai volatilă a persoanei dragi.
CAPRICORN: În această zi va trebui să faceţi faţă unor întâmplări mai supărătoare şi dificile. O femeie mai tânără poate încerca să vă umilească în ochii apropiaţilor. Ar fi indicat să vă îngrijiţi mai mult de sănătate.
VĂRSĂTOR: Se pot prezenta unele dezamăgiri din partea unuia sau a mai multor prieteni. Încercaţi să nu puneţi la suflet aceste decepţii şi treceţi mai departe cu seninătate. Se pot releva şi unele probleme în viaţa amoroasă.
PEŞTI: Această zi vă poate aduce unele lezări semnificative pe plan profesional. Se poate arăta și un conflict inedit cu şefii sau o pierdere a reputaţiei. Fiţi mai atenţi şi la unele probleme familiale.
Să nu uitaţi că astrele predispun, dar voi întotdeauna dispuneţi!
Andrei SORA