E scris în stele – luni, 8 noiembrie 2021
Marcajul astral reprezentativ al zilei este oferit de conjuncţia Lunii cu Venus de pe zodia Capricornului. Această energie celestă ne va amplifica gentil toate trăirile şi interesele ce ţin de: amor, sentimente, tandreţe, sensibilitate, delicateţe, gingăşie şi estetică. Astfel, astrele indică o zi a dragostei, a concilierii, precum şi a cooperării. Scânteia Luceafărului de la amurg îi va ocroti mai ales pe îndrăgostiţi, aceştia fiind protejaţii acestei aspectări delicate a boltei celeste.
Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:
BERBEC: În plan profesional veţi fi mult mai bine cotaţi şi preţuiţi de către persoanele aflate în poziţii de autoritate. Aşadar, cu puţin noroc, vă puteţi maximiza potenţialul de reuşită în carieră.
TAUR: Este un moment nemaipomenit pentru călătorii şi alte chestiuni ce presupun o formă de explorare. Dacă primiţi vreo invitaţie la vreun drum, acceptaţi fără nici o tăgadă. Se arată şi un succes la studiu şi examinări.
GEMENI: Veţi avea parte de o stare lăuntrică şi sentimentală mai dedată intereselor de ordin amoros. Aşadar, se arată o zi frumoasă în iubire. Totodată, se prezintă şi succes la bani şi o protecţie contra marilor incidente.
RAC: Aveţi parte de o zi excepţională în viaţa sentimentală. Vă puteţi clădi o relaţie mult mai solidă cu persoana iubită. Totodată, şi în afaceri, negocieri sau tranzacţii veţi beneficia de spor şi de bun augur.
LEU: Astrele indică unele evenimente pozitive legate de depăşirea unor potenţiale afecţiuni de sănătate. Se mai relevă şi o zi chiar satisfăcătoare la locul de muncă, beneficiind de spor şi de cooperare cu colegii.
FECIOARA: Se arată o zi înmiresmată de gingăşie şi tandreţe în viaţa de cuplu. Este o zi minunată pentru activităţi sufleteşti alături de persoana dragă. Veţi fi mai populari şi mai îndrăgiţi de către cei din jur.
BALANŢA: Astrele indică o zi foarte fastă pentru demararea unor proiecte estetice ce ţin de ambianţa mediului domestic. Veţi avea parte de o cooperare şi de o înţelegere mult mai bună cu membrii familiei.
SCORPION: Se arată că veţi înfăţişa o gândire cumva mai sensibilă şi artistică. Veţi avea discuţii constructive şi pline de afect cu cei din anturaj. Îi veţi impresiona pe cei din jur cu rafinamentul vostru intelectual.
SĂGETĂTOR: Se rezumă o zi cu spor şi cu noroc la bani. Aşadar, ,,fiţi pe fază” la oportunităţi în plan financiar! Totodată, în această zi vă puteţi descoperi şi explora unele talente sau abilităţi de ordin artistic.
CAPRICORN: Vă veţi arăta mai sensibili, romantici şi concilianţi în raporturile cu cei din jur. De unii oameni veţi fi foarte admiraţi, iar de alții dintre ceilalţi, de-a dreptul invidiaţi. Veţi fi şi mai bucuroşi, pozitivi şi fermecători.
VĂRSĂTOR: Veţi da dovadă de empatie, spirit de ajutor şi altruism în raport cu persoanele aflate într-o situaţie nefericită. Veţi avea parte şi de evenimente mai bune legate de sănătate. Se poate arăta şi o aventură sentimentală.
PEŞTI: Este o zi minunată pentru acţiuni şi activităţi ce implică prietenii. Dacă vi se propune o ieşire sau o întâlnire socială, acceptaţi fără nici cea mai mică îndoială. Este o zi prielnică şi pentru a vă realiza planuri de viitor.
Dragii mei, să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul mereu dispune!
Andrei SORA