E scris în stele – luni, 22 ianuarie 2024
Aspectul astrologic principal al zilei este descris de cuadratura Lunii de pe Gemeni cu planeta Neptun de pe Peşti. Energia acestei zile este una cumva mai problematică, antrenând, în jurul nostru, situaţii ce stârnesc: confuzie, imoralitate, dezorganizare, iresponsabilitate şi decepţii. Totodată, tendinţa de a fugi de realitate ori de a scăpa de responsabilitate, prin intermediul reveriei, a visării, precum și a pasivităţii sau chiar și a viciilor, este o constantă a zilei, aşadar este absolut necesar să luăm măsuri pentru ca și rezultatul activităţilor zilei să nu fie un eşec lamentabil.
Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:
BERBEC: Veţi reliefa o atitudine mentală mult prea idealistă, dar şi cumva mai confuză. Mare atenţie la evaluări şi deplasări deoarece, din cauza lipsei de concentrare, puteţi cădea în capcana unor mari erori. Menajaţi-vă sănătatea!
TAUR: În această zi vă puteţi lovi de unele neajunsuri financiare ale căror iţe par a fi destul de încurcate. Până şi prietenii vă pot aduce în unele posturi destul de controversate, aşadar foarte multă prudenţă.
GEMENI: Veţi reliefa o lipsă a unui control emoţional rezonabil şi, astfel, veţi prezenta o stare mentală destul de inconstantă. În profesie vă puteţi izbi de unele dificultăţi ce au o încărcătură maliţioasă.
RAC: Vă va fi destul de dificil să vă stăpâniţi anumite trăiri emoţionale, anunţându-se o zi cam tulburătoare. Vă recomand foarte multă atenţie la drumuri şi călătorii, spre a evită unele evenimente neplăcute.
LEU: Idealurile şi aspiraţiile voastre de viaţă vor cunoaşte amânare ori o alterare în această zi. Foarte multă atenţie şi la relaţia cu prietenii. Din cauza imprudenţei puteţi avea parte şi de unele mici incidente.
FECIOARA: Nu este o zi tocmai benefică pentru a vă ocupa de treburi profesionale sau cu tentă socială şi, prin urmare, pasaţi-le, dacă se poate, pentru o altă zi. În cuplu se vor ivi unele atitudini cumva mai excentrice.
BALANŢA: În această zi se prea poate ca principiile voastre de viaţă să cunoască o viciere considerabilă. Nu este o zi favorabilă pentru relaţionări şi discuţii serioase cu persoane de la depărtare. Mai multă atenţie şi cu sănătatea.
SCORPION: Din cauza neatenţiei şi a lipsei de previziune puteţi avea parte de mici incidente sau de alte încurcături similare. Speculaţiile de orice fel, dar şi întreprinderile de ordin sentimental, nu vă sunt astăzi de bun augur.
SĂGETĂTOR: În viaţa de cuplu se pot ivi unele dileme destul de dificil de soluţionat. Nu este o zi prielnică pentru afaceri şi alte tipuri de înţelegeri. Vi se mai arată şi unele întâmplări mai complicate legate de familia natală.
CAPRICORN: La locul de muncă veţi avea parte de o zi foarte fluctuantă, manifestând şi o adaptabilitate mai restrânsă la schimbări. Totodată, se mai arată şi unele probleme de sănătate, dar şi dificultăţi în comunicarea cotidiană.
VĂRSĂTOR: Astrele evidenţiază unele neajunsuri supărătoare în viaţa sentimentală. Se mai arată şi unele achiziţii sau cheltuieli destul de costisitoare şi, astfel, fiţi cât mai economi în abordările materiale.
PEŞTI: Anumite evenimente mai neplăcute din viaţa de familie vă vor supăra într-un mod destul de sever. Per ansamblul zilei veţi afişa o atitudine sensibilă şi impresionabilă. Încercaţi să fiţi ceva mai practici şi mai realişti.
Să nu uitaţi că astrele predispun, dar omul este cel ce dispune!
Andrei SORA