E scris în stele – joi, 21 martie 2024
Unghiul celest principal al zilei este redat de cuadratura Lunii de pe Leu cu planeta Jupiter de pe Taur. Această poziţie cerească ne va potenţa unele trăsături ce ţin de: egoism, iresponsabilitate, labilitate, lăcomie, vanitate, necinste şi excesivitate. Este recomandabil din punct de vedere astrologic ca pe parcursul acestei zile să ne dezvoltăm o atitudine emoţională mai pozitivă, căutând și o abordare mai onestă şi morală în mai toate întreprinderile acestei zile a accentelor disonante.
Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:
BERBEC: Legăturile cu proprii copii se pot arăta mai puţin îmbucurătoare. Se pot prezenta şi unele minore dezamăgiri în cuplu. Astrele vă propun să fiţi ceva mai economi cu bugetul, evitând cheltuielile nejustificate.
TAUR: Puteți resimți unele trăiri afective mai puţin pozitive. Fiţi mai concilianţi în relaţiile cu cei de acasă. Controlaţi-vă mândria şi impulsivitatea, dând dovadă de mai multă înţelepciune şi bunăvoinţă.
GEMENI: Vi se preconizează o concentrare mai redusă în plan intelectual. Căutaţi să fiţi mai clari în discurs! Se pot ivi şi unele probleme de sănătate. Nu intraţi în situaţii vicioase, pentru a nu regreta mai târziu.
RAC: Aştrii vă rezumă o oarecare dezorganizare în plan financiar. Unii prieteni pot prezenta un comportament incorect şi vădit abuziv în raport cu voi. Nu este o zi prielnică pentru evenimente de ordin public.
LEU: Veţi fi mai sensibili, visători şi cam prea idealişti. Căutaţi să vă aduceţi şi o nuanţă de pragmatism şi realism în ipostaza acestei zile. În carieră există riscul să luați unele decizii destul de eronate!
FECIOARA: O femeie mai matură poate încerca, cumva prin metode mai ascunse, să vă facă probleme. Menajaţi-vă şi starea de sănătate! Nu este o zi rodnică pentru călătorii pe distanţe lungi. Mare grijă și în caz de evaluări!
BALANŢA: Raporturile cu prietenii vă pot reliefa unele neînţelegeri. Ar fi indicat ca să vă feriţi de îndatorări. Se prezintă şi un risc semnificativ de accidente și incidente, aşadar fiţi ceva mai precauţi.
SCORPION: Reputaţia voastră ar putea fi lezată de unele zvonuri înveninate. Fiţi cu mare grijă în chestiuni ce ţin de contracte şi de alte acorduri, prezentându-se un risc major de pagubă! În cuplu se pot ivi discuţii mai aprinse.
SĂGETĂTOR: Nu vă sunt prielnice activităţile ce ţin de studiu şi de examinări. Fiţi mai atenţi şi la drum! La locul de muncă s-ar putea să fiţi ceva mai distraşi în efectuarea sarciniilor. Grijă şi cu sănătatea!
CAPRICORN: Puteți prezenta o stare afectivă cumva mai agitată, frământată. În dragoste ar fi bine să adoptaţi o atitudine cât mai autentică şi responsabilă faţă de persoana iubită. Nu este o zi cu noroc pentru speculaţii!
VĂRSĂTOR: În viaţa de cuplu se pot ivi sentimente destul de volatile, fiind necesar să gestionaţi capriciile persoanei dragi. Se pot înfățișa și unele conflicte în relaţia cu părinţii. Nu este un moment bun pentru achiziţii în casă.
PEŞTI: Astrele vă pot releva unele mici probleme de sănătate. Fiţi mai precauţi în raporturile cu femeile de la job. Urmaţi calea sincerităţii şi corectitudinii în judecată, dar şi în discurs! Atenţie şi la călătorii!
Dragii mei, să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar voi dispuneţi!
Andrei SORA