E scris în stele – joi, 15 octombrie 2020

Aspectul astrologic reprezentativ al zilei este reliefat de cuadratura Soarelui din Balanţă cu Pluton din Capricorn. Această forte combinaţie astrală ne vorbeşte de noțiuni ce țin de: irascibilitate, agresivitate, imprevizibilitate, furie, impulsivitate, dezlănţuire instinctuală şi nesinceritate. Cea mai bună metodă de echilibrare a acestor tendinţe primejdioase ale zilei stă în dezvoltarea şi expresia, atât interioară cât şi exterioară, a unor trăsături pozitive ca și: îndrăzneala, curajul, fermitatea, ambiţia, hotărârea şi rezistenţa. Astfel, cu puţin noroc,vom putea depăşi cu succes mai toate provocările acestei zile agitate!

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: În această zi persoana de alături se va arăta ceva mai schimbătoare şi cumva mai puţin demnă de încrederea pe care i-o conferiţi. Atenţie şi la afaceri! Fiţi mai calculaţi şi rezervaţi în plan profesional!

 

TAUR: Menajaţi-vă, cu mai mult interes, starea generală de sănătate. Totodată, la locul de muncă încercaţi să vă concentraţi mai atent asupra sarcinilor zilei. Nu este o zi bună pentru drumuri, studiu sau testări.

 

GEMENI: Fiţi mai tandri şi afectuoşi cu persoana iubită. Nu vă fie teamă în a vă reliefa latura sensibilă a firii! Atenţie şi cu banii, dar şi mai multă atenţie la unele potenţiale evenimente gen incidente sau accidente.

 

RAC: Raporturile cu familia se vor arăta mai volatile în această zi. Încercaţi să construiţi o relaţie mai armonioasă cu aceştia. În cuplu dacă apare vreun iz de ceartă, nu ambalaţi situaţia! Atenţie şi la probleme legale!

 

LEU: Vă veţi arăta mai emoţionali şi ceva mai impulsivi în judecată. Căutaţi, pe cât posibil, să cugetaţi orice poziţie la rece. Mai multă atenţie şi la raporturile cu colegii de la job. Fiţi mai atenţi şi cu sănătatea!

 

FECIOARA: Nu este o zi fastă pentru implicaţii de ordin financiar. Aşadar, ar fi recomandat să nu realizaţi tranzacţii sau achiziţii mari în acest moment! În dragoste, însă şi în chestiuni ce ţin de copii, se pot releva unele probleme.

 

BALANŢA: Veţi prezenta o atitudine mai idealistă şi cumva mai volatilă în această zi. Încercaţi să fiţi mai logici, mai realişti, dar şi mai diplomaţi! Mai multă atenţie şi la unele probleme ce ţin de cămin ori de un părinte.

 

SCORPION: Vi se arată o stare emoţională cumva mai tensionată şi cam impulsivă. Încercaţi, pe cât posibil, să vă domoliţi aceste tendințe negative! În discurs evitaţi să fiţi acizi ori radicali cu cei din jur. Atenţie şi la călătorii!

 

SĂGETĂTOR: Se pot prezenta unele probleme şi amăgiri cauzate de unii prieteni. Nu puneţi la suflet aceste evenimente şi fiţi mai îndurători. În ceea ce ţine de bani se pot arăta unele pierderi ori alte situaţii păguboase!

 

CAPRICORN: Puteţi avea parte de unele evenimente mai supărătoare în plan profesional. Încercaţi să treceţi peste, deoarece este vorba doar o zi mai puţin bună. Evitaţi să vă dezlănţuiţi în comportamente malițioase sau chiar combative!

 

VĂRSĂTOR: Veţi reliefa o stare mentală şi emoţională cumva mai confuză. Amânaţi, dacă se poate, activităţile intelectuale pentru o altă zi. Mult mai multă atenţie şi cu sănătatea, dar şi la intrigile adversarilor oculţi!

 

PEŞTI: Încercaţi să fiţi mai prudenţi şi economi în plan financiar. Un bărbat apropiat vouă s-ar putea să aibă parte de unele probleme mai semnificative. Căutaţi să nu daţi curs vreunui conflict mai aspru cu prietenii!

 

Dragii mei, să nu uitaţi că astrele predispun, dar omul mereu dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *