E scris în stele – Horoscop general chinezesc 2023
Cumva mai ,,neoficial” zis, anul nou chinezesc începe întotdeauna de la data evenimentului de Lună Nouă, deci de conjuncție a luminariilor, de pe zodia europeană a Vărsătorului. Pentru acest nou an, acel fenoment celest va cădea pe data de 22 ianuarie, marcând astfel debutul anului chinezesc al Iepurelui de apă (ori al Pisicii, așa cum mai este cunoscută această zodie chinezească în unele surse).
Pentru a înțelege ceva mai cuprinzător semnificația Iepurelui de apă, putem opta pentru o abordare cumva mai deconstructivistă, fragmentând conceptul în părțile sale componente spre ponderare și analizare. Astfel, Iepurele, ca și animal spiritual, totemic, în tălmăcire ne vorbește de rapiditate, iscusință, vivacitate, atenție, fertilitate, eleganță, gentilețe, fragilitate și noroc. Apa, ca și element al zodiacului chinezesc, în tălmăcire ne exprimă noțiuni ce țin de sensibilitate, intuitivitate, subtilitate, compasiune, romantism, spiritualitate, persuasiune, credință și imaginativitate.
Astfel, luat cumva holistic, putem spune ca acest nou an chinezesc, al Iepurelui de apă, ne va expune, în principal, noțiuni ce țin de afectivitate, caritate, spiritualitate, bun gust, justețe, creativitate și noroc. Totodată, ca și învățătură de tras, ar fi înțelept să nu uităm nici de vechiul proverb chinezesc ce ne spune că un iepure descurcăreț are trei viziuni!
Pentru a vă afla zodia chinezească după an, vă rog să parcurgeţi tabelul prezentat în josul paginii.*
ŞOBOLAN: Vă puteţi dedica cu succes unor proiecte ce ţin de casă şi de latura domestică. Membrii familiei vă vor fi aproape şi vă vor aprecia eforturile. Vi se reliefează şi o natură mai nostalgică.
BIVOL: Căutaţi să socializaţi mai mult în această etapă. Veţi dovedi o minte ageră şi veţi comunica strălucitor. Vi se arată și un frumos succes în toate cele ce ţin de drumuri şi de examinări.
TIGRU: Este o perioadă în care vă veţi dovedi talentul şi capabilitatea, impresionând puternic prin calităţile voastre. Vi se mai relevă şi o minunată izbândă în plan financiar.
IEPURE: Veți fi mult mai energici și plini de viață! Totodată, veţi fi mai siguri pe sine, populari şi radianţi. Cu multă voinţă şi puţin noroc, veţi reuşi să obţineţi cam tot ceea ce vă doriţi de la viaţă.
DRAGON: Altruismul, bunătatea şi respectul faţă de cei din jur vă vor însoţi în acest nou an. Este un moment fast pentru a încerca să vă depăşiţi defectele şi să căutaţi să fiţi mai buni.
ŞARPE: În acest interval vă puteţi aduce în concret o bună parte din visuri şi aspiraţii. Este un moment benefic pentru a vă asocia unor oameni sau grupări cu care împărtăşiti valori comune.
CAL: Va fi o etapă de mega succes în plan profesional! Veţi obţine reuşite impresionante şi veţi realiza paşi fermi în a vă atinge ţelurile scontate. Cei din jur vă vor privi cu respect şi cu admiraţie.
CAPRĂ: Este o perioadă grozavă pentru studiu şi alte chestiuni ce presupun o formă de aducaţie, dovedind competenţă şi abilitate. Este o perioadă pozitivă şi pentru călătorii în străinătate.
MAIMUŢĂ: Veţi da dovadă de profunzime şi de tărie în plan interior. Totodată, ambiţia şi tenacitatea vă vor fi atribute esenţiale. Este un interval bun şi pentru câştiguri facile.
COCOŞ: Aveți parte de o etapă minunată în sfera cuplului, fiind animaţi de trăiri afective calde şi încântătoare. În cele ce ţin de afaceri, tranzacţii şi litigii, vi se arată mult mai mult noroc.
CÂINE: Vi se relevă o îmbunătățire semnificativă în privinţa stării de sănătate, fiind ceva mai tari şi mai vitali. În chestiuni ce ţin de muncă vi se arată o perioadă productivă şi satisfăcătoare.
MISTREŢ: Veți avea parte de o perioadă frumoasă în dragoste. Vă veţi distra mai mult şi veţi profita de micile plăceri ale vieţii. Cei ce îşi doresc un copil au parte de semne foarte bune pentru a-si aduce la îndeplinire dezideratul.
IMPORTANT: Cei născuți cam până în data de 20 ianuarie a fiecărui an, aparțin zodiei chinezești prezentate pentru anul anterior. Cei născuți cam în intervalul 20 ianuarie – 18 februarie vor trebui să realizeze o cercetare și din alte surse fidele, în conformitate cu anul lor de naștere drept reper, pentru a afla cu exactitate cărei zodiei chinezești aparțin: cea care corespunde anului lor de naștere din tabel ori cea care ține de anul anterior. Cei născuți cam după data de 18 februarie a fiecărui an, aparțin cu certitudine zodiei chinezești redate în tabel.
Surse imagini:
– foto articol: gracenoel.art
– tabel: themindsjournal.com
Andrei SORA