E scris în stele – duminică, 22 martie 2020

Evenimentul astrologic central al perioadei este redat de trecerea planetei Saturn pe semnul zodiacal al Vărsătorului. Acest marcaj celest indică debutul unei perioade mai puţin bune care ne va readuce, în prim plan, unele probleme mai vechi, pe care le ,,făceam pierdute în sertar”, fiind vorba, metaforic spus, de o ,,reîntoarcere a bumerangului sorţii”. Aşadar, această zi poate aduce dificultăţi semnificative ce ţin de: orgoliu, intoleranţă, combativitate, frustrare şi lăcomie. În această etapă, pentru a evita lecţiile dureroase ale lui Saturn, ar trebui să încercăm să ne cultivăm unele calităţi ce ţin de: chibzuinţă, disciplină, caritate şi conciliere.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Prietenii şi protectorii vă vor afişa o atitudine mai rece, chiar adversă, fiind foarte important să încercaţi să aduceţi o nuanţă de amiabilitate în relaționările cu aceștia. Planurile şi aspiraţiile voastre vor cunoaşte un impas.

 

TAUR: Astrele indică unele obstacole destul de anevoioase în plan profesional. Dacă veţi lua situaţia cu răbdare, ambiţie şi tenacitate veţi avea şanse să înfrângeţi aceste rezistenţe. Mai multă atenţie în relaţia cu şefii!

 

GEMENI: Este o zi totalmente nefavorabilă pentru călătorii! Aşadar, amânaţi orice drum sau deplasare pentru o altă zi. Totodată, din ceea ce rezumă astrele, ar fi indicat să fiţi ceva mai concentraţi în cele ce ţin studiu sau de evaluări!

 

RAC: Fiţi mult mai atenţi cu banii! În această zi vă sunt profund contraindicate creditările şi alte tipuri de îndatorări. Se mai arată o stare de spirit cumva mai incomodă şi morocănoasă. Atenţie şi la un risc de accidente.

 

LEU: Din păcate, în viaţa de cuplu nu se relevă tocmai aspecte pozitive. Aşadar, daţi dovadă de mult mai mult tact şi răbdare în relaţia cu persoana iubită. Este o zi profund nefastă pentru afaceri şi alte tipuri de înţelegeri!

 

FECIOARA: Această zi se va arată ceva mai supărătoare pentru treburile ce ţin de locul de muncă. Încercaţi să menţineţi o relaţionare armonioasă cu colegii, îndeosebi cu cei mai în vârstă. Menajaţi-vă, mai atent, starea de sănătate!

 

BALANŢA: În dragoste se pot arăta unele episoade mai triste şi cam supărătoare. Încercaţi să nu puneţi la suflet aceste întâmplări neplăcute! Se mai pot ivi şi unele situaţii nefericite cauzate de copii. Căutaţi să vă întăriţi moralul!

 

SCORPION: Să fiţi mult mai atenţi şi mai prevăzători în relaţia cu un părinte. Există un risc sever de întâmplări mai puţin bune legate de casă sau de un membru al familiei mai în vârstă. Nu trebuie să vă ocupaţi de treburi domestice!

 

SĂGETĂTOR: Veţi dispune de o stare de spirit cumva mai negativă şi cam lipsită de perspectivă. Toate aceste necazuri sunt însă trecătoare şi le veţi depăşi, în definitiv! Fiţi mai concentraţi şi mai alerţi în plan intelectual!

 

CAPRICORN: În această zi îşi vor face prezenţa unele limitări şi frustrări în plan financiar. Este, aşadar, o zi destul de neprielnică în plan material. Încercaţi să adoptaţi o atitudine mai economă, disciplinată şi chibzuită!

 

VĂRSĂTOR: Veţi resimţi o perioadă cumva mai nefastă şi presărată cu felurite tipuri de blocaje. Anumite probleme din trecut, pe care le credeaţi de mult ,,îngropate”, vor reveni în cadrul orizontului vostru cotidian!

 

PEŞTI: Să fiţi mult mai atenţi cu sănătatea, deoarece astrele relevă un risc mai semnificativ de afecţiuni. Totodată, intensitatea intrigilor duşmanilor ascunşi se va înteţi. Nu vă lăsaţi, pe cât puteți, cuprinşi de sentimente negative!

 

Să nu uitaţi că astrale doar predispun, dar omul mereu dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *